; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Rurouni kenshin

Amurgul samurailor: Saga japoneză „Rurouni Kenshin” este disponibilă pe Netflix

05 July 2021

Seria de filme japoneze „Rurouni Kenshin', traduse în română drept „Kenshin rătăcitorul', poate fi văzută pe Netflix. Ultima parte, „Rurouni Kenshin: The Beginning' (2021), va intra pe platforma de streaming pe 30 iulie.

 

 

Este vorba despre cinci lungmetraje live-action: „Rurouni Kenshin' (2012), „Rurouni Kenshin: Kyoto Inferno' (2014), „Rurouni Kenshin: The Legend Ends' (2014), „Rurouni Kenshin: The Final' (2021) și „Rurouni Kenshin: The Beginning' (2021).

Toate sunt adaptate după manga cu același nume scrisă și ilustrată de Nobuhiro Watsuki, iar în rolurile principale sunt actorii Takeru Satoh și Emi Takei. Povestea este una fictivă, plasată la începutul perioadei Meiji (1868 – 1912), în Japonia, și-l urmărește pe Himura Kenshin (Takeru Satoh), cunoscut înainte ca asasinul Hitokiri Battōsai.

După ce a participat la războiul Bakumatsu (din ultimii ani ai perioadei Edo, când s-a terminat shogunatul Tokugawa, între anii 1853 și 1867), fostul asasin Kenshin a renunțat la sabia sa și rătăcește prin Japonia oferind protecție și ajutor oricui are nevoie, drept compensație pentru crimele pe care le-a comis. Dar trecutul e tot timpul pe urmele lui și foștii inamici sunt hotărâți să-i curme cu orice preț viața.

 

Un regal de scene de acțiune

Principalul atu al seriei de filme „Rurouni Kenshin' sunt evident scenele de acțiune. Pe lângă lupta protagonistului cu principalul negativ (sau cu unul dintre acoliții acestuia, care e capabil să țină o sabie de samurai în mână), care este momentul culminant al fiecărui film, există de fiecare dată și un conflict secundar, în care se evidențiază mai ales Sanosuke Sagara, interpretat de Munetaka Aoki.

El este responsabil și cu umorul scenelor de luptă. Fiecare coregrafie a fost învățată și repetată cu mult înainte de filmări, după cum puteți vedea aici:

 

Un succes pe tărâmul asiatic și nu numai

Seria de filme „Rurouni Kenshin' au beneficiat evident și de popularitatea mangăi după care au fost adaptate, dar au și mulțumit fanii, înregistrând un mare succes în Asia, dar și în restul lumii. În afară de popularitatea mangăi și a personajului principal, japan-forward.com consideră că o parte din succes se datorează și participării cunoscutei trupe japoneze de rock One OK Rock, care a compus o parte din coloana sonoră.

Una dintre ultimele lor melodii, „Renegades', scrisă în colaborare cu Ed Sheeran, a strâns milioane de vizionări pe YouTube și la numai câteva zile după lansarea filmului a ajuns pe locul 4 în Japan Billboard Top 100.

Tot One OK Rock semnează și melodia „Fight the Night':

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare