Filmările pentru America Express 2022 sunt în toi în această perioadă. Zilele trecute, Irina Fodor a ajuns pe mâna medicilor din America de Sud. Prezentatoarea a povestit apoi ce s-a întâmplat și fanilor de pe Instagram.
de Andra Stana,
Filmările pentru America Express 2022 sunt în toi în această perioadă. Zilele trecute, Irina Fodor a ajuns pe mâna medicilor din America de Sud. Prezentatoarea a povestit apoi ce s-a întâmplat și fanilor de pe Instagram.
Irina Fodor a trecut prin momente dificile la filmările noului sezon America Express, noua variantă – din 2022 – a show-ului Asia Express. Din păcate, vedeta de la Antena 1 a trebuit să ceară ajutorul medicilor mexicani.
Mai precis, soția lui Răzvan Fodor a făcut o alergie la soare, cu toate că a folosit cremă de protecție solară. După ce a ajuns pe mâna medicilor, prezentatoarea TV și-a revenit, iar acum se simte mai bine.
Irina Fodor a împărtășit totul cu fanii săi pe rețelele de socializare. Într-un Insta Story, Irina Fodor a recunoscut că nu se aștepta ca soarele din Mexic să îi facă probleme.
„Se pare că soarele din Mexic e mai puternic decât credeam, așa că, deși am folosit SPF, m-am ales cu o alergie de toată frumusețea. Cremă, bandaj, pastilă pentru alergii. Să sperăm că trece repede”, a scris Irina Fodor pe Internet.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 17Când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă. În timp ce Irina Fodor este plecată în America de Sud pentru filmările de la „America Express”, de la Antena 1, Răzvan Fodor și fiica lor, Diana, cu siguranță ar vrea să facă o vrajă ca următoarele două luni să treacă într-o clipită. Ei bine, asta nu înseamnă că nu au grijă să se distreze și să petreacă împreună timp de calitate tată-fiică.
Cu siguranță, Răzvan Fodor și fiica lui, Diana, resimt acut absența Irinei Fodor, care este plecată la filmările pentru „America Express”. Totuși, doar n-o să stea în casă să își plângă de milă, nu-i așa? Ei bine, Răzvan Fodor are grijă să petreacă timp de calitate alături de fiica lui.
Actorul a mers cu fiica lui la concertul de marți, 31 mai, al lui Smiley, unde s-au distrat pe cinste. Ziua următoare, pe 1 iunie, el a mers cu Diana la alt concert, la Delia, de data asta. Show-ul „Rockadelia” a fost unul de zile mari, iar imaginile publicate de Răzvan Fodor pe Instagram vorbesc de la sine. El și fiica lui au stat lângă Florin Dumitrescu și soția acestuia Cristina, iar Diana a cântat și a dansat alături de fiicele juratului de la „Chefi la cuțite”.
Răzvan Fodor a și etichetat-o pe Irina într-unul dintre story-urile făcute de la concertul Deliei. Reacția acesteia nu s-a lăsat întârziată. „Ce distracție pe voi”, a scris prezentatoarea „America Express”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 12 / 17Sursa foto: Instagram