Homepage  / Vedete străine

Amber Heard, primele declarații în procesul de defăimare intentat de Johnny Depp. „Nu fusesem niciodată lovită așa”

Amber Heard, primele declarații în procesul de defăimare intentat de Johnny Depp. „Nu fusesem niciodată lovită așa”
10

de Roxana Mirea,

Amber Heard a făcut primele declarații„ miercuri, 4 mai, în procesul de defăimare intentat de fostul ei soț, Johnny Depp, împotriva sa.  Actorul a dat-o în judecată pe fosta soție pentru defăimare și cere daune în valoare de 50 de milioane de dolari.

Amber Heard, primele declarații în procesul de defăimare

Actrița din Aquaman, în vârstă de 36 de ani, a împărtășit, miercuri, detalii despre căsnicia sa cu Johnny Depp, în vârstă de 58 de ani, susținând că starul din „Pirații din Caraibe” a fost violent cu ea în timpul relației lor.

Amber Heard a susținut că, prima dată când Johnny Depp a lovit-o, a fost în timp ce cei doi beau lângă un „borcan de cocaină”, iar ea l-a întrebat ce scrie pe tatuajul de pe brațul său. Actrița și-a amintit că a râs când Johnny Depp a răspuns: „Wino Forever”, ceea ce l-ar fi scos din sărite pe actor, scrie usmagazine.com.

Mi-a dat o palmă peste față și am râs”, a spus Amber Heard în timpul mărturiei sale. „Am râs pentru că nu știam ce altceva să fac. M-am gândit că trebuie să fie o glumă, pentru că nu știam ce se întâmplă. M-am uitat fix la el gândindu-mă că și el va începe să râdă”.

Johnny Depp v Amber Heard Trial – VirginiaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

„Ca femeie, nu fusesem niciodată lovită în felul acesta”

Cu toate acestea, starul din „Charlie și Fabrica de ciocolată” nu ar fi zâmbit deloc, ci i-ar fi strigat lui Aber Heard: „Crezi că e atât de amuzant? Crezi că e amuzant? Crezi că ești o târ… amuzantă?”.

Actrița, care l-a cunoscut pe Depp în timp ce filmau pentru „The Rum Diary” din 2011, și-a amintit că fostul ei soț ar fi plâns după ce și-a dat seama ce a făcut și apoi i-a cerut scuze de nenumărate ori.

Ca femeie, nu fusesem niciodată lovită în felul acesta„, a declarat Amber Heard în fața juriului miercuri, precizând că presupusul incident este ceva ce „nu va uita niciodată”.

Mă chinui să îmi găsesc cuvintele pentru a descrie cât de dureros este acest lucru. Este oribil pentru mine să stau aici săptămâni întregi și să retrăiesc totul aici, cu oameni pe care îi cunoșteam”, a declarat Heard. „Acesta este cel mai dureros și dificil lucru prin care am trecut vreodată”.

Johnny Depp neagă acuzațiile lui Amber Heard

În aceeași zi, actrița a susținut că presupusele acțiuni abuzive ale lui Johnny Depp nu s-au oprit după incidentul cu tatuajul. Ea a amintit mai multe ocazii în care fostul ei soț i-ar fi făcut rău, inclusiv o dată în 2013, când Depp i-a lăsat o vânătaie mare pe braț, pe care Heard a arătat-o instanței prin intermediul unei probe foto.

Amber Heard și-a amintit că s-ar fi luat la bătaie cu actorul în momentul în care acesta a pălmuit-o. Ea a susținut că a aruncat cu o vază pentru a scăpa de el, dar Depp ar fi apucat-o de braț, a ținut-o pe podea și a țipat la ea, ceea ce, potrivit lui Heard, i-a lăsat urme.

Johnny Depp, la rândul său, a negat categoric acuzațiile lui Heard în timpul mărturiei sale de luna trecută.

Niciodată nu am ajuns eu însumi să o lovesc pe doamna Heard în vreun fel și nici nu am lovit vreo femeie în viața mea”, a declarat actorul în mărturia sa din 19 aprilie.

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton