Homepage  / Vedete străine

O nouă lovitură pentru Amber Heard. Ce a decis acum judecătorul în cazul ei și al lui Johnny Depp

O nouă lovitură pentru Amber Heard. Ce a decis acum judecătorul în cazul ei și al lui Johnny Depp
9

de Roxana Mirea,

Încercarea recentă a lui Amber Heard de a obține un nou proces în cazul său împotriva lui Johnny Depp a fost respinsă. Heard a depus o cerere de anulare a procesului și de dispunere a unui nou proces, pe motiv că unul dintre jurați nu era persoana care a fost chemată efectiv în timpul procesului. Actrița a pierdut procesul de defăimare intentat de Johnny Depp împotriva ei pentru un articol de opinie pe care actrița l-a scris pentru The Washington Post, în care făcea aluzie la faptul că fostul ei soț ar fi agresat-o fizic.

Amber Heard nu a obținut un nou proces împotriva lui Johnny Depp

În 2018, Heard a scris editorialul care a declanșat bătălia în instanță, care a determinat tabloidul The Sun să publice un articol în care îl numea pe Depp „bătăuș de soții”. Depp a dat în judecată The Sun pentru calomnie, dar a pierdut procesul. Actorul a dat-o apoi în judecată pe Heard pentru defăimare, ceea ce a dus la procesul din 2022, în urma căruia a ieșit învingător. Heard a fost obligată să îi plătească lui Depp 10,35 milioane de dolari în daune, în timp ce Depp a fost obligat să îi plătească lui Heard 2 milioane de dolari în daune pentru contraatacul ei.

După proces, echipa de avocați a lui Amber Heard a depus o moțiune pentru ca procesul să fie declarat nul și să se solicite un nou proces. Avocații ei au invocat mai mulți factori, inclusiv un caz aparent de confuzie de identitate în ceea ce privește unul dintre jurați, în ciuda faptului că persoana respectivă a fost verificată de instanță și de echipele de avocați ale ambelor părți, potrivit screenrant.com.

Avocații lui Heard au contestat verdictul pe motiv că unul dintre cei șapte jurați care au decis cazul nu a fost niciodată convocat pentru a face parte din juriu. Potrivit documentelor judiciare, un locuitor al comitatului, în vârstă de 77 de ani, a primit o citație pentru a se prezenta ca jurat, dar fiul bărbatului, care are același nume și locuiește la aceeași adresă, a răspuns și a servit în locul său.

Johnny Depp – Amber Heard TrialIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Decizia judecătorului în legătură cu cerea lui Amber Heard

Penney Azcarate, judecătorul din Fairfax Country, care a prezidat procesul care a durat 6 săptămâni, a respins toate moțiunile lui Heard, declarând că „Nu există nicio dovadă de fraudă sau de infracțiune„. Atât echipele de avocați ale lui Heard, cât și cele ale lui Depp au primit lista juraților cu cinci zile înainte de data începerii procesului și au avut toate oportunitățile de a obiecta înainte sau în timpul procesului, dar nu au făcut-o. Judecătorul Azcarate a finalizat decizia, spunând:

„Juratul a fost verificat, a făcut parte din întregul juriu, a deliberat și a ajuns la un verdict. Singura dovadă în fața acestei Curți este că acest jurat și toți jurații și-au respectat jurământul, instrucțiunile și ordinele Curții. Această Curte este obligată să respecte decizia competentă a juriului.”

În ciuda refuzului de anulare a procesului, echipa de avocați a lui Heard poate face în continuare apel la verdict, lucru pe care a declarat anterior că îl va face.

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton