Homepage  / Știri

Amalia Enache, impresionată de Dubai

Amalia Enache, impresionată de Dubai

de Redactia Tvmania

Prezentatoarea Ştirilor Pro TV s-a întors dintr-o vacanţă de şapte zile în Dubai cu multe poveşti interesante. În primul rand, de când a ajuns acolo, Amalia a fost fascinată de lună, care era “întoarsă”.

“Tăiată pe jumătate, felia nu era la orizontală cum o ştiam, ci pe verticală, cu partea rotunjită în jos. Acest „altfel” avea să mă urmărească toată săptămâna mea de vacanţă acolo”.

Ulterior construcţiile megalitice i-au amintit de… Egiptul Antic.

“M-am întors cu impresia clară că Dubaiul e ceea ce-mi imaginez eu despre Egiptul Antic în vremea în care îşi ridica piramidele. Aceeaşi senzaţie de construcţii megalitice, aproape extraterestre, aceleaşi ambiţii faraonice, aceeaşi putere a conducătorilor de a sfida imposibilul, de a schimba destinul unui popor şi de a se juca cu limitele imaginaţiei. Şi, probabil, cu acelaşi preţ uman. Dubaiul acesta de construit şi petrolul de extras au atras o armată de imigranţi săraci. India, Pakistan, Bangladesh, Filipine, Somalia şi Iran sunt ţările din care au venit cei care astăzi înseamnă circa 85 % din populaţia acestui stat din Emirate. Aşadar, am fost câte puţin în toate aceste ţări, pentru că oamenii aceştia şi-au făcut cartiere întregi în care trăiesc ca la ei acasă”, a povestit jurnalista.

Ca tot turistul, Amalia a urcat şi în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, iar o zi şi-a petrecut-o în Abu Dhabi, unde moscheea i-a părut splendidă la exterior:

“N-am cum să nu vă povestesc că am închiriat o maşină frumoasă la un preţ foarte convenabil, iar benzina la preţ de apă, echivalentul la un leu şi ceva pe litru, era o mirare permanetă. Râdeam pur şi simplu când făceam plinul, comparând cu cât costă în România”, îşi aminteşte amuzată vedeta Pro TV.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton