Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Amalia Enache, despre durerea pierderii părinților ei. „Viața mea e până la momentul ăla”

de Roxana Mirea,

Amalia Enache a fost invitată în podcastul „Fain & Simplu”, găzduit de Mihai Morar, unde a vorbit și despre durerea pierderii părinților ei. Prezentatoarea de știri a avut o relație excelentă cu părinții ei, care reprezintă un model pentru ea în creșterea fiicei sale, Alma.

Amalia Enache, despre relația cu părinții ei

Amalia Enache a povestit în podcastul lui Mihai Morar că a avut și că încă are o relație excelentă cu părinții ei, deși aceștia nu mai sunt în viață. Prezentatoarea de știri a mărturisit că părinții ei au avut un impact așa de mare în viața sa, încât ei trăiesc în continuare pentru ea.

„Încă avem o relație minunată, deși nu mai este de 13 ani cu mine. A fost atât de puternică în viața mea, încât încă e acolo. Mama e mama. Mă gândesc la calmul mamei mele, la încrederea asta… Repet, eram fata de la țară și de unde o fi știut mamă lucruri d-astea de parentong, nu știu. Chiar predica povestea asta cum că nu trebuie niciodată copiii loviți, că nu trebuie să țipăm la copii, că trebuie să îi tratăm cu respect… Spunea lucrurile astea, nu doar că le făcea. Eu am o fost buricul pământului pentru părinții mei. Eu cu încrederea asta am pornit de la ei. În jurul meu era viața lor”, a spus Amalia Enache.

Tatăl vedetei era profesor de sport și director de școală, dar Amalia nu își amintește ca acesta să fi fost vreodată dur cu ea.

„Mi se mai spunea că aș fi puțin răsfățată, mai ales de tata. Am un frate cu șapte ani mai mare și deci a durat șapte ani până la următorul copil, care a fost o fetiță, care pentru tata a fost ceva… jucăria perfectă, o prințesă. Am crescut cu această poveste în care tata m-a ținut în brațe la propriu toată copilăria. Eu îmi amintesc că am fost în brațele lui”, a mai povestit prezentatoarea de știri.

Amalia Enache, despre durerea pierderii părinților

Chiar dacă părinții ei nu mai sunt în viață, Amalia spune că încă are o relație frumoasă cu ei. După pierderea mamei, vedeta a devenit altcineva, iar durerea a fost atât de mare, încât s-a luptat ani de zile să se vindece. Inițial, a ales să iasă din casă, să fie înconjurată de oameni, doar pentru a nu rămâne singură.

„Încă avem o relație frumoasă. Tata a încetat din viață la vreo 13 ani după ce s-a stins mama, dar la mama nu am a fost deloc pregătită și a fost foarte fulgerător. De la momentul în care s-a dus la spital pentru că a crezut care o răceală mai puternică și până la momentul în care nu a mai fost, n-au trecut nici trei luni și acolo nu am fost deloc pregătită și a durat foarte mult reașezarea mea cu mine, cu lumea, cu viața. Cumva, viața mea e până la momentul ăla. Întru-un fel, îmi amintesc de Amalia aia. Era destul de simpatică și ea, dar din punctul ăla sunt cu adevărat altcineva.

După momentul morții mamei, am avut o perioadă în care am fost foarte bulversată, mai mult decât tulburată. Îmi amintesc, de exemplu, că ieșeam foarte mult în oraș. Mi-am făcut o gașcă, dar nu eram pe nicăieri. Fugeam de tot. Eu nu eram cu adevărat acolo. Aș fi stat să asculte poveștile oricui. Nu voiam să mă aud pe mine niciun pic. Oricine altcineva putea să vină spre mine cu orice poveste. Dar până la urmă tot trebuie să îți asculți povestea ta”, a declarat Amalia Enache.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Amalia Enache a mers la terapie

Apoi, Amalia Enache a realizat că are o problemă, a mers la terapie și și-a permis să plângă și să lase toate emoțiile, pe care până atunci le ținuse captive, să iasă afară.

„Nu puteam să rămân singură acasă și m-a ajuns din urmă propriul adevăr. M-a ajuns deșertăciunea pierderii. Deodată, mi se părea că nimic nu mai are farmec. După ce am ascultat și mi-au plăcut foarte mult oamenii din jur și viața aia, nu mi-a mai plăcut de nimeni și mi-am dat seama că e o problemă aici și că trebuie să intervin, că trebuie să fac ceva pentru mine.

Am fost la terapie, ceea ce era foarte greu să accept. Cam doi ani la terapie eu am plâns. Cu asta m-am ocupat. Ne învață psihologii, preoții să ne trăim doliu, l-am trăit un pic greșit, eu nu am stat din prima cu mine, pentru că nu eram în stare, nu voiam să mă aud pe mine niciun pic”, a mai povestit vedeta.

Sursa Foto: Facebook

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te