Se pare că Oksana Grigorieva, fosta iubită a lui Mel Gibson, mai are cu ce alimenta scandalul născut împotriva regizorului, potrivit unor prieteni ai rusoaicei, citaţi de thesun.co.uk.
Conform surselor citate de „The Sun”, Oksana ar mai avea mesaje vocale primite de la actorul supus acum dispreţului unei lumi întregi. Nu este nicio îndoială că, dacă vor mai apărea înregistrări care să îl pună pe Gibson în ipostaze nefavorabile, cariera sa va avea de suferit considerabil.
Procesul dintre acesta şi fosta sa iubită este în derulare, iar noile dovezi – dacă există – vor înclina balanţa foarte puternic în favoarea rusoaicei, mai ales dacă se va confirma şi ipoteza potrivit căreia Gibson ar fi lovit-o pe fosta sa iubită.
.
Citeşte şi :
Mel Gibson, acuzat din nou de rasism
Mel Gibson şi-a pus averea la adăpost
Mel Gibson îi declară război fostei lui iubite