După mai multe probe, printre care cele de voce, coregrafie, actorie, Alina Eremia a reușit să le surclaseze pe miile de candidate prezente la casting. Ea a primit astfel rolul Ioanei Popa, o tânără care provine dintr-o familei săracă, al cărei vis este să ajungă o cântăreață celebră.
“Ioana, personajul pe care îl interpretez, este elevă în clasa a XII-a la Colegiul de Arte. Copilăria sa nu a fost una tocmai ușoară, având o condiție materială modestă. Muzica este “medicamentul” ei. Este îndragostită de Andrei, dar nu are nici cea mai mica idee de marea surpriză care o așteaptă”, povestește Alina.
Primele sacrificii pentru creionarea personajului nu s-au lăsat așteptate. Alina a urmat o dietă strictă și un program intensiv la sala de fitness. Dar a reușit: a slăbit 6 kg într-o lună.
Cele 12 ore petrecute zilnic la Studiorile MediaPro din Buftea, repetițiile asidue de dans și actorie, nimic nu a obosit-o pe Alina: “Încerc să mă apropii cât mai mult de personaj, punând în balanță ce aș face eu în viața de zi cu zi, și ce ar face Ioana în diferite situații”.
Dacă acum își face debutul în actorie cu rolul din “Pariu cu viața”, Alina poate să spună cu mâna pe inimă că muzica este viața ei. A început să cânte la 4 ani, a fost remarcată de Marius Țeicu, dar și de regretatul Cornel Fugaru pentru timbrul său vocal deosebit, iar în 2005 a reprezentat România, în Belgia, la Eurovisionul copiilor.