Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Alina Chivulescu este foarte mândră de fiul ei. Cu ce se ocupă Mika, la 24 de ani. „E o meserie complicată”

de Roxana Mirea,

Alina Chivulescu continuă să impresioneze nu doar pe scenă, ci și în viața de zi cu zi. La 50 de ani, actrița radiază energie și naturalețe, iar legătura specială cu fiul ei, Mika, este o sursă constantă de inspirație și recunoștință. Într-un interviu recent, vedeta a vorbit despre cariera tânărului și despre relația lor.  

Alina Chivulescu, despre relația specială cu fiul ei  

Alina Chivulescu, una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România, a vorbit deschis într-un interviu acordat revistei VIVA! despre fiul ei, Mika, în vârstă de 24 de ani, dar și despre modul în care reușește să se mențină într-o formă fizică de invidiat la 50 de ani. 

Actrița, care joacă în prezent în „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, a mărturisit că Mika, fiul său, i-a moștenit pasiunea pentru artă și că deja își croiește propriul drum în lumea creației și a filmului. Mika are acum 24 de ani și a studiat tot la UNATC, regie, dar a înființat și o agenție de creație.

„Legat de Mika, nu știu cât i-ar plăcea lui să vorbesc despre el… Glumesc, mă înțelege! (zâmbește) Da, își face bine treaba, este creativ, are doi prieteni, Ștefan și Ada, cu care a pornit această agenție. Sunt recunoscătoare pentru ce e el. Are și un film premiat la Serile filmului românesc cu Trofeul pentru debut Teodor Corban; e o meserie complicată. În filmul de licență a spus că o să lucrăm împreună, sper să nu se răzgândească. Mi se pare ireal… Viața câteodată e mai frumoasă decât orice plan… (zâmbește)”, a povestit Alina. 

Vedeta a vorbit și despre evoluția relației mamă-fiu: „Am crescut cumva împreună și am învățat unul de la celălalt. E o relație la care lucrezi mereu, cred. N-am fost nici, nici (zâmbește), am încercat să găsesc calea de mijloc; știam cumva că va ști să se ferească de probleme”. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Cum se menține în formă Alina Chivulescu 

La 50 de ani, Alina Chivulescu impresionează nu doar prin carismă, ci și prin silueta impecabilă. Actrița a împărtășit și câteva detalii despre stilul său de viață și filozofia personală legată de frumusețe: 

Ce fac a devenit un mod de viață, deci nu mai simt că fac mare lucru, și în povestea asta sunt cam extremistă, dar noi suntem diferiți, corpurile noastre au nevoi diferite. Paradoxal, mâncarea mai puțină, dar de calitate, îți dă energie mai multă. Nu reușesc mereu, dar încerc, merg cu metroul. Măcar ăștia care putem ar fi bine să facem asta. Păcat că orașul ăsta nu are o rețea de transport în comun eficientă, e un oraș sufocat. Ca să revin la întrebare, nu prea cred în frumusețea interioară (zâmbește), iar asta exterioară, slavă Domnului!, azi nu mai e constrânsă de tipare. Contează mult mai mult carisma decât niște trăsături, energia ta, să fii tolerant, să rămâi calm, să fii ferm când e cazul. Astea le spun pentru mine”, a încheiat actrița. 

Sursa foto: Facebook

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te