Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Alexis Floyd din „Inventând-o pe Anna” s-a alăturat echipei din „Anatomia lui Grey”

de Andreea Hentea,

Pe Alexis Floyd am văzut-o recent în rolul lui Neff, recepționera pe care protagonista din miniseria Netflix „Inventând-o pe Anna” și-o lua ca aliată pentru a profita de toate avantajele hotelului de lux unde lucra aceasta. Cum talentul și expresivitatea actriței de 28 de ani n-au rămas neobservate, Alexis Floyd va apărea regulat în sezonul al nouăsprezecelea din celebrul „Anatomia lui Grey”, scrie deadline.com.

Tânăra actriță va apărea în longevivul serial din lumea medicală după ce s-a afirmat în producția plasată în lumea modei și a afacerilor de anvergură creată tot de Shonda Rhimes (la fel ca „Anatomia lui Grey”) și produsă prin compania sa, Shondaland.

Alexis Floyd va juca în „Anatomia lui Grey” rolul medicului Simone Griffin. Aceasta este rezident în primul an de chirurgie la Gray Sloan, este amuzantă, inteligentă, competitivă, dar cu un istoric familial complicat. Ea a crescut în Seattle, dar nu și-a dorit niciodată să lucreze la Gray Sloan, din cauza unor amintiri dureroase de care este legată, pentru ea, imaginea spitalului. La sfârșitul sezonului precedent, al optsprezecelea, al serialului, programul de predare de la Gray Sloan era închis, spitalul fiind apoi solicitat să-l reînceapă și să refacă proiectul.

Cine este Alexis Floyd?

Cântăreață, coregrafă și actriță de teatru și film, Alexis Floyd a absolvit Carnegie Mellon, cu specializarea spectacol muzical. Ea a atras atenția prin rolul principal din sezonul al treilea al serialului „The Bold Type”, difuzat de Netflix.

Momentul de cotitură în cariera ei a sosit în 2019. În perioada în care se angajase ca recepționeră la un studio de yoga new-yorkez, în timp ce continua să studieze actoria, ea a trimis o casetă demo pentru audițiile la serialul „Inventând-o pe Anna” / „Inventing Anna”. Ea a dat probă pentru rolul lui Neff, recepționeră la un hotel de lux din New York, cu care Anna Delvey (Julia Garner) se împrietenea, în încercarea de a deveni un oaspete permanent acolo.

„«Anatomia lui Grey», la fel ca toate creațiile Shondei, este o poveste care redefinește genul, respectând cu îndemânare diversitatea, relevanța și vulnerabilitatea. Să fac parte din distribuția sa în cel de-al nouăsprezecelea sezon este incredibil de onorant și știu că va fi și foarte amuzant”, a spus Alexis Floyd.

Citește și

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te