Homepage  / Vedete româneşti

Alexia Eram, mesaj special pentru Mario Fresh după 7 ani de relație. „Totul meu”

Alexia Eram, mesaj special pentru Mario Fresh după 7 ani de relație. „Totul meu”
8

de Redactia Tvmania

Alexia Eram și Mario Fresh au aniversat șapte ani de relație, bruneta a profitat de ocazie pentru a-i face iubitului ei o nouă declarație de dragoste.

Fiica Andreei Esca pare foarte fericită alături de Mario Fresh. Cei doi sunt iubiți din liceu și pe 31 iulie au sărbătorit deja șapte ani de relație. Alexia a marcat momentul cu un mesaj special în care și-a declarat din nou public iubirea pentru artist. Mai mult, ea a pus și câteva imagini adorabile cu ei.

Alexia Eram, mesaj emoționant pentru Mario Fresh după 7 ani de relație

Cei doi îndrăgostiți au împlinit șapte ani de relație și au sărbătorit, așa cum se cuvine. Cei doi au petrecut ziua împreună. Încă de la primele ore ale dimineții, fiica Andreei Esca a fost surprinsă cu un superb buchet de trandafiri roz. Apoi, seara, au mers la spa și au luat masa împreună la un restaurant. Alexia Eram a publicat apoi imaginile cu ei pe Instagram, alături de un mesaj cu totul special: „Jumătatea mea mai bună, prietenul meu cel mai bun și totul meu de 7 ani! Te iubesc!”.

Fanii au reacționat imediat și i-au felicitat pe cei doi pentru relația lor frumoasă. „La Mulți Ani fericiți împreună!”, „Tare frumoși sunteti! Să fiți sănătoși și fericiti!”, „Sunteți minunați”, „Ce frumos, ce frumoși! La multi ani fericiți!”, „Wow deja 7 ani. La cât mai mult împreună! Sunteți tare faini”, „Mulți ani frumoși împreună. POWER COUPLE”, „Să fiți sănătoși și fericiți împreună!”, „Sunteți adorabili! ”, au fost doar câteva dintre mesajele primite de Alexia Eram.

Mario Fresh a vrut să pună și el poze cu iubita lui, însă a mărturisit că până la urmă a renunțat la idee pentru că Alexiei nu i-a plăcut nicio poză.

17 poze am făcut, 17! Toate superbe. Nu-i niciuna bună, niciuna! Nu mai pun. Nu mai vreau. Nu mai vreau să fiu certat”, a spus Mario Fresh.

alexia-eram-mario-fresh-7-ani-de-relatieIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Cum s-au cunoscut Alexia Eram și Mario Fresh

Invitat la podcastul lui Damian Drăghici, anul trecut, Mario Fresh a povestit cum a cunoscut-o pe Alexia Eram și cum a început relația lor. Artistul a mărturisit și că în relația lor nu a fost mereu totul roz, ba mai mult, vara trecută cei doi s-au despărțit timp de două luni.

„Am cântat în 2015 la ziua ei, nu ne cunoșteam, eram cu Velea, îl dublam. Ea era fanul meu, mă plăcea foarte mult și nu știam care-i Alexia. Eu spuneam la microfon: «La mulți ani, Alexia!». Dar nu știam cine e Alexia, mă uitam în stânga, în dreapta, erau zeci de fete în fața mea. După un an ne-am cunoscut la o lansare de videoclip de la Velea, la un club din București. A venit și ea, ne-a făcut cunoștință Antonia. Eu tânjeam după o relație (…) și o căutam așa, când o să apară și la mine. A apărut și a fost tare rău de tot, a fost super frumos’, a mărturisit artistul, potrivit avantaje.ro.

Ruptura dintre Mario Fresh și Alexia Eram a avut loc în vara anului trecut, chiar atunci când s-a speculat că între cei doi ar exista probleme. Tânărul cântăreț a spus că în perioada respectivă abia și-au vorbit.

Motivul pentru care Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit vara trecută

„Am avut și rupturi, nu le-am arătat oamenilor. Am stat să calculăm singuri situația, să vedem ce avem de făcut. Stăm separat, dar împreună în același timp. Adică avem fiecare casa lui, dar dormim ori la mine ori la ea. De exemplu, vara trecută, am stat separați vreo două luni, aproape nu ne-am vorbit. S-a ajuns la o saturație, am zis: ne deranjăm prea mult. Și după aia, hop, am revenit. Nu există, eu nu înțeleg oamenii care o duc mult mai departe de realitate. Nu există block, unfollow, șterg pozele cu tine. Nu! Faci parte din viața mea sau ai făcut parte din viața mea. Nu există treaba asta’, a mai spus artistul.

Mario Fresh a mărturisit că el are un program foarte încărcat, lucru care nu îi este mereu pe plac Alexiei, care își dorește să își petreacă mai mult timp cu ea sau să plece împreună în vacanțe.

„Câteodată își dorește mai mult din cât pot să ofer pentru că nu-mi permite timpul sau cariera. «Fix când voiam să plecăm acolo aveai repetiții», lucruri de genul. Uite, nu am putut să merg la ceremonia de premiere în Anglia, acum recent. Era fix ziua aia liberă în care eram extenuat. Și acolo a fost o problemă că s-a semisupărat. Și i-am zis: nu mai pot, o să cedez, o să-mi cadă ficatul direct. Am avut vara asta vreo 2-3 zile de calupuri de două zile de nedormit. Nu credeam că atât de tare poți să te autodistrugi. Nu mai eram om”, a mai povestit Mario, care a precizat că Alexia îl iubește mult prea mult.

„Eu nu am văzut o femeie care să poată să iubească atât o persoană. Mă iubește mai mult decât ar trebui să mă iubească, nu pot să-mi dau seama cum. Este acolo pentru mine de 30 de ori peste limita legală’, a mai povestit cântărețul.

De ce Alexia Eram și Mario Fresh nu vor să se căsătorească

Alexia Eram și Mario Freh nu au însă planuri de căsătorie. Fiica Andreei Esca a explicat că încă sunt prea tineri ca să facă acest pas.

”Ba da. (n.r. s-au săturat ca lumea să îi întrebe când se căsătoresc). Oamenii, pentru că suntem împreună de atât de mult timp împreună, se așteaptă să facem următorul pas, doar că uită câți ani avem.

Noi suntem împreună de când eram foarte mici. Încă suntem foarte mici și nu cred că este momentul de așa ceva, cred că mai avem foarte mult timp.”, a declarat Alexia Eram.

„Am 22 de ani, repet. Evident că fiecare face ce vrea, puteți să vă căsătoriți la 22 de ani și să faceți copii, dar eu simt că mai vreau să copilăresc. Evident că Mario gândește la fel, că dacă am avea alte percepții nu am mai fi împreună”, a mai spus Alexia.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton