Concurenții s-au luptat pentru a obține a doua imunitate a săptămânii, la America Express, aseară, 20 noiembrie 2023. Deznodământul cursei pentru imunitate a fost total neașteptat, iar Alexia Eram nu s-a mai putut controla și a început să plângă incontrolabil. Iată ce s-a întâmplat.
Alexia Eram a cedat nervos la America Express 2023, sezonul 2
După ce au îndeplinit probele, toți concurenții s-au îndreptat rapid către locul de întâlnire cu Irina Fodor, acolo unde aceasta a avut de oferit a doua imunitate a săptămânii. Primele care au ajuns la ea au fost Ada Galeș și mama ei.
„Am ajuns primele?! Nu cred!”, a eclamat Ada Galeș, extrem de fericită.
„E prima imunitate. Mă bucur foarte tare! Am plecat de pe ultimul loc și am ajuns pe primul”, a adăugat și Tony Galeș.
Întregul moment a fost văzut de către Alexia și Aris Eram, care au fost la doar un pas de a câștiga imunitatea. După ce Irina Fodor i-a anunțat pe ea, fratele ei, dar și pe Sânziana Negru și Laura Giurcanu că trebuie să își caute cazare, fiica Andreei Esca nu s-a mai putut stăpâni și a izbucnit în plâns.
„Am avut o zi foarte proastă, plină de tensiuni, cu greutăți. Efectiv nu mai puteam”, a spus Alexia.
„Nu mai aveam cu ce să o susțin. Am lăsat-o să se descarce”,a spus Aris.
„Nu știu ce am pățit astăzi. Am cedat nervos. Cred că a fost o adunătură de tot felul de emoții, ne nervi, oboseală, nemâncată, nedormită”, a adăugat Alexia Eram.
Cum a încurajat-o Aris Eram pe sora lui, la America Express 2023, sezonul 2
Ulterior, la cazare, Aris Eram a încercat să își încurajeze sora.„Tu acum ești OK, ești fericită. Tu chiar ai probleme cu nervii. Te gândești că tot ce o să ți se întâmple o să fie oribil și că tot ce faci tu, nu e bine și că altcineva ar face mai bine. Ți se pare că acum a fost prost? Am găsit repede cazare, a fost foarte drăguț”, a încercat Aris să își încurajeze sora.
„Ne simțim bine acum. Nu ni s-a întâmplat nimic. Adică nu trebuia să se îngrijoreze așa și să plângă pentru ce se va întâmpla, când ceea ce s-a întîmplat a fost OK”, a mai adăugat el.
„Nu am iețit pe locul 1, am fost aproape, dar nu e moartea”, i-a mai spus el Alexiei.
„Sincer, vorbele lui Aris chiar mă emoționează. Tot timpul pun răul în față și știu că nu e bine. Sper să țin minte aceste vorbe și mâine să începem o nouă zi, cu un nou vibe pozitiv”, a spus Alexia.