Recent, Alina Sorescu a anunțat pe pagina sa de Instagram finalizarea oficială a divorțului de Alexandru Ciucu. De asemenea, artista a lansat un atac dur la adresa fostului său partener.
de Ioana Maria,
Recent, Alina Sorescu a anunțat pe pagina sa de Instagram finalizarea oficială a divorțului de Alexandru Ciucu. De asemenea, artista a lansat un atac dur la adresa fostului său partener.
După o relație care a durat aproximativ 12 ani, Alina Sorescu a dezvăluit pe Facebook că, odată cu finalizarea divorțului, are acum libertatea de a vorbi deschis despre ce s-a întâmplat în mariajul ei. În acest context, supărat de declarațiile făcute de fosta lui soție, Alexandru Ciucu a comentat în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
„Aș putea să răspund punctual și cu dovezi fiecărei false acuzații, dar asta nu ar face decât să prelungească acest circ atent planificat încă de la jumătatea lui 2020 și în care m-am trezit implicat fără voia mea. Nu voi comenta declarațiile mincinoase, pentru că asta le-ar face rău copiilor noștri. Mă întreb în ce măsură acest mesaj legat de procesul de divorțul care s-a încheiat în octombrie 2024 apare acum, după trei luni, dar la doar câteva zile după lansarea unei noi piese muzicale și cu câteva zile înainte de ziua mea.
Și pentru că văd că se obișnuiește să se promoveze avocații, deși nu am avut nicio înțelegere cu ei în acest sens, le mulțumesc și eu celor doi avocați ai mei, care au reușit să nu lase să se destrame definitiv legătura tată-copii, așa cum s-ar fi dorit. Le mulțumesc și judecătorilor că au avut răbdarea să ne asculte și înțelepciunea să vadă adevărul ascuns printre zecile de minciuni și false interpretări care s-au spus despre mine în acest proces, pregătit cu mult timp înainte de începerea lui”, a fost reacția pe care celebrul designer a trimis-o către emisiunea de la PRO TV, potrivit libertatea.ro.
Alexandru Ciucu a declarat totodată ă Alina Sorescu este o mamă bună, iar el este un tată dedicat, subliniind că divergențele dintre ei nu ar trebui să afecteze pe cele două fete pe care le au împreună.
„Alina este o mamă bună și o respect pentru asta. Dar și eu sunt un tată bun, care îmi iubesc copiii, iar fetițele noastre au nevoie de ambii părinți în creșterea lor. Sunt și alte cupluri care se despart, dar care înțeleg totuși să colaboreze, pentru binele copiilor. Așa mi-aș dori să ajungem și noi. Eu voi face în continuare eforturi pentru a păstra o armonie în relația noastră, pentru echilibrul emoțional al Carolinei și al Raisei. Cred că, indiferent de traumele prin care a trecut fiecare dintre noi în acest proces de divorț, trebuie să ne găsim puterea de a trece peste ele și de a merge mai departe cât mai lin posibil. Avem doi copii minunați, care merită mai mult decât am reușit noi să le oferim în ultimii trei ani. Este un moment bun să învățăm din greșelile trecutului, dar să ne orientăm către viitor cu blândețe și cu înțelepciune”, a mai spus Alexandru Ciucu pentru emisiunea lui Cătălin Măruță.
Declarațiile lui Alexandru Ciucu au fost o reacție la ceea ce Alina Sorescu a postat pe pagina ei de Facebook. Iată mai jos declarația ei:
„După 3 ani cu mai multe acțiuni în instanțe și termene foarte lungi, procesul de divorț s-a încheiat. Acum pot vorbi deschis despre acest subiect. În cei 12 ani de căsătorie am trăit în umilință, șantaj emoțional, dispreț față de cariera mea, frică și amenințări, chiar și în prezența fetițelor. Am inițiat procesul de divorț din nevoia ca eu și fetele să trăim în liniște, neavând altă variantă decât instanța judecătorească.
Neînțelegerile dintre mine și fostul meu soț erau de mai mult timp, iar el îmi spunea frecvent că nu este făcut pentru familie, că vrea să fie controversat și că se simte bine când umblă liber prin lume. Practic, a speculat notorietatea mea pentru a deveni cunoscut. În anii de căsătorie, găsea mereu tot felul de motive de plecare cu prietenii: golf, kite, ski, diferite cursuri fără vreo finalitate (actorie, parfumerie, confecționat bijuterii, permis de barcă și multe altele) și orice alt pretext de plecare din țară.
Așa cum am mai spus-o și este cunoscut, de când s-au născut, de creșterea și educația fetițelor m-am ocupat eu, ajutată de părinții mei. Fiind persoană publică, ani la rând aspecte legate de comportamentul fostului meu soț erau semnalate până și de presă, dar atâta timp cât încă formam o familie, am dat mereu răspunsuri diplomatice și nu am vrut să fac publice aspecte din viața mea privată.
O fac acum, fiindcă mă deranjează neadevărurile spuse de el și victimizarea lui, cu scopul de a-și schimba imaginea. M-a amenințat cu divorțul ani la rând, spunea des că postează pe Facebook că nu mai suntem un cuplu și, fiindcă nu mă putea da afară din casă cu doi copii, a hotărât să plece la Paris, unde locuia de jumătate de an. A plecat din țară cu scopul de a mă determina pe mine să plec din casă și apoi să pozeze în victimă, ca să arate că nu el a introdus divorțul. Altă soluție nu am avut decât să plec cu fetele și să inițiez imediat acțiunea de divorț.
Încă de la prima întâlnire amiabilă dintre noi și avocați, a cerut domiciliul fetițelor la el și a refuzat propunerile mele de soluționare amiabilă, care ar fi făcut ca fetițele noastre să treacă prin separarea părinților mai rapid și cu traume minore.
Eu am solicitat custodie comună, program de vizită pentru tată în weekenduri și vacanțe, așa cum se obișnuiește în astfel de cazuri de divorț, și pensia de întreținere de 1/3 din venituri, în conformitate cu drepturile prevăzute de lege.
Mai târziu, în timpul procesului, a renunțat la cererea de a obține domiciliul fetelor la el și a solicitat ca fetițele să locuiască o săptămână la mamă, o săptămână la tată, ceea ce însemna, de fapt, ca domiciliul să fie la unul dintre părinți doar pe hârtie, în teorie. În același timp, tatăl dorea să suporte cheltuieli doar pentru perioada petrecută de fete cu el, iar mai târziu, în vederea stabilirii pensiei de întreținere, și-a declarat venituri lunare de 807 lei, cu toate că deține firme și are angajați.
Prima instanță de la Buftea i-a acceptat acest program de o săptămână cu o săptămână, motivând halucinant că eu muncesc, iar tatăl are timp liber și poate sta cu fetițele. Arătând starea fetițelor din timpul programului stabilit de instanța de fond, Curtea de Apel București a suspendat decizia și am revenit la un program stabilit anterior printr-o ordonanță președințială cu două week-end-uri pe lună, două zile în timpul săptămânii și vacanțe împărțite, cum se acordă, în general, până la definitivarea procesului de divorț.
Hotărârea finală a Tribunalului Ilfov a stabilit ca fetițele să aibă domiciliul la mamă, exercitarea autorității părintești să fie în comun, iar cu tatăl vor petrece o săptămână în timpul școlii și două weekend-uri pe lună. Vacanțele și zilele de naștere sunt împărțite. În timpul procesului, Carolina, fetița cea mare, a împlinit 10 ani și a putut fi audiată de judecători. Instanța nu a ținut însă cont de ce a dorit ea: ca ele să nu fie la tată în timpul zilelor de școală, că nu mai vor să fie plimbate ca două valize și că își doresc continuitate în timpul programului școlar. Din păcate, instanța nu a ținut cont nici de atașamentul fetițelor față de bunicii materni, de obișnuințele lor și de faptul că tatăl nu a fost implicat în viața lor înainte de începerea procesului.
Acum, la final, vă pot spune că tatăl și-a construit întregul dosar așa cum a vrut el, negând total realitatea din timpul căsătoriei noastre. Procesul, durând foarte mult, i-a oferit timp să arate atât în spațiul public, cât și în instanță, ce tată este el acum. Fetițele au fost și sunt filmate non-stop, el având camere montate în toată casa și în dosar fiind depuse sute de astfel de filmulețe.
După începerea procesului, s-a împrietenit cu o familie, invitându-i tot timpul la el acasă când fetele mergeau în programul de vizită, precum și în toate vacanțele, pentru a-i folosi ca martori în proces. Odată cu începerea procesului, a pozat în ceea ce el nu a fost vreodată în timpul căsătoriei și în relația lui tată-fiice. Instanța (ca și viața) nu a ținut cont de ce a vrut el pentru el și doar pentru el.
Sunt convinsă că orice proces de divorț este traumatizant, însă cred că diferențele sunt făcute de caracterele tuturor celor implicați, fie că sunt părți, avocați sau judecători. Îi mulțumesc doamnei avocat Nicoleta Popescu pentru lupta dură dusă împotriva a două case renumite de avocatură și 9 avocați trecuți în documente și pentru susținerea umană, completată de profesionalismul juridic.
Am făcut tot ce a depins de mine pentru stabilitatea emoțională a fetițelor, ceea ce face orice mamă pentru copiii ei, fără să-mi pierd echilibrul și înțelegând rolul ambilor părinți în viața copiilor. Aș încheia cu versurile cântecului meu: Tot ce-a fost a fost / Tristețea n-are rost / Și-atunci când îmi e greu / Știu că la capăt de ploi va fi soare mereu”.
Sursa foto: Instagram, arhivă tvmania.ro