; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Arsinel

Alexandru Arșinel, despre lupta pentru viață de pe patul de spital de la Matei Balș: „Vaccinarea mi-a salvat viața”

13 May 2021

Alexandru Arșinel a fost externat, luni, din Institutul „Matei Balș' din București, unde a stat aproape o lună de la infectarea cu COVID-19.  Marele actor era internat la Matei Balș, după ce s-a infectat cu COVID-19 și a petrecut inclusiv Paștele sub supravegherea medicilor. Cum se simte acum și ce planuri și-a făcut deja.

După ce a ieșit din spital, marele actor a intrat în direct la Cristi Brancu, la Exclusiv VIP, și a povestit cum a scăpat cu viață. 

Am făcut vaccinul, eram fericit, pregăteam o premieră. Într-o zi au apărut niște simptome, nu foarte puternice,  am cerut să fiu testat și la test am ieșit pozitiv. Și, uite așa, s-a aflat că am coronavirus, și eu, și soția mea, și, prin sprijinul dat de Matei Bals, am fost colectat, cum s-ar spune,  din casă, împreună cu soția și dus acolo. Am avut acest noroc să fiu înconjurat de o echipă de medici excelenți în frunte cu doctorul Marinescu și d-nul doctor Streinu, d-na doctor Marinescu și d-na doctor Matei. Am fost un caz special, fiind bântuit cu o boală imunosupresoare cu transplant', spune Alexandru Arșinel.

De un lucru e sigur actorul, vacinul anti COVID i-a salvat viața. „Se pare că vaccinarea mi-a salvat viața și mie și soției. A reușit să oprească vijelia acestei nenorocite boli și să o stopeze la un anumit nivel suportabil, care m-a făcut să ies din zona periculoasă. Cu ajutorul medicilor care erau preocupați de soarta mea și a celorlalți colegi de pat am depășit momentul critic.'

Soția lui Alexandru Arșinel, Marilena, la rândul ei infectata cu SARS COV 2, a trecut și ea peste momentele grele. „Marilena a fost minunată, ca de obicei. Suferind și uitându-se cu ochii triști la mine a trecut cu stoicism peste  toată perioada', a povestit Alexandru Arșinel la Exclusiv VIP, emisiune difuzată de Prima TV.

Acum, actorul este în perioada de recuperare și are planuri mari pentru viitor. „Recuperarea este grea pentru că pornește nu de la stadiul bolii ci de la nivelul tău de a putea să o iei de la început. Însă, loc de trăit pe acest pământ mai există. Iar peste două săptămâni voi urca pe scenă. Când teatrul are nevoie, când eu am nevoie, când nevoia vine din dorința de a-mi umple venele cu sânge de artist, nu pot sta deoparte', spune Alexandru Arșinel.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare