Alexandra Velniciuc, în vârstă de 43 de ani, a povestit despre momentele grele din timpul unui spectacol. Actrița a avut o problemă de sănătate gravă, însă nu a vrut să abandoneze spectacolul de teatru. Din nefericire, ea a leșinat pe scenă.
Alexandra Velniciuc, în vârstă de 43 de ani, a povestit despre momentele grele din timpul unui spectacol. Actrița a avut o problemă de sănătate gravă, însă nu a vrut să abandoneze spectacolul de teatru. Din nefericire, ea a leșinat pe scenă.
Alexandra Velniciuc este una dintre cele mai apreciate actrițe de teatru. Într-un interviu pentru Xtra Night Show, ea a vorbit despre dificultățile întâmpinate pe scenă. În urmă cu mai mulți ani, Alexandra Velniciuc a leșinat pe scenă din cauză că suferea de pneumonie. Actrița spune că a jucat cu branula pe mână pentru că nu a vrut să abandoneze spectacolul.
„Am jucat cu branula pe mână, într-o criză renală cumplită. Aveam niște dureri infernale. Aveam branula pusă, stăteam pe tocuri și imediat după mă duceam la spital, să îmi facă perfuzie, ca să îmi revin din durerile alea infernale și mi s-a întâmplat să joc cu o pneumonie cruntă prin 2013 – 2014 cu temperatură mare, îmi ardeau ochii, am jucat tot spectacolul și la aplauze când m-am aplecat să fac reverența în fața publicului, mi s-a rupt filmul și am căzut în cap, în primul rând.
Mi s-a întâmplat asta, mi-am pierdut cunoștința. Există o vorbă în profesia noastră. Doar dacă ești mort nu joci. Dacă e un caz de forță majoră, înțelegem și anulăm spectacolul, dar de obicei, actorii se cam mobilizează și joacă”, a povestit Alexandra Velniciuc la Xtra Night Show.
Acum ceva timp, Alexandra Velniciuc și Șerban Puiu au fost invitați în podcastul lui Cătălin Măruță, unde actrița a spus de ce nu are copii. Actrița și Șerban Puiu au o relație de mai bine de 20 de ani, însă au ales să nu aibă copii. Alexandra Velniciuc nu și-a dorit să fie mamă pentru că nu și-a dorit ca fiul sau fiica ei să crească alături de o bonă sau să aibă o copilărie grea.
Alexandra Velniciuc: Eu mă felicit că nu suntem părinți!
Șerban: Ba nu, minte! Nu e adevărat! Ea suferă enorm că nu e părinte.
Alexandra: Nu sufăr, mai ales în lumea în care trăim. A fost o opțiune de viață până la urmă. Dacă aș sta să fac o anamneză a mea și a copilăriei mele, motivul pentru care nu am copil acum este pentru că mi-a fost permanent frică să nu crească așa cum am crescut eu, neînsemnând că am avut o copilărie grea. Nu avea cine să îl crească, iar eu bonă nu accept.
Șerban Puiu a vorbit și el despre alegerea lor de a nu avea un copil.
„Ea mi-a protejat și un fel de egoism al meu. Și eu și ea, deși niciunul nu recunoaște, suntem extrem de critici. Imaginează-ți un copil cu doi părinți așa, l-am fi devorat. Exigențele noastre ar fi fost atât de mari, încât nu știu dacă copilul ar fi făcut față. Ne-am fi dat, oricum, seama că suntem niște idioți. Ce știu azi e că îmi pare rău nu că nu am eu un copil, ci că nu are ea. Ea și-ar fi dorit și o văd clar că ar fi fost o mamă extraordinară. Eu sunt mai egoist, dar ea l-ar fi crescut și singură. Nu e bine că nu avem copii, e o eroare și a mea și nu e bine ce am făcut. Vom regreta, dar o facem deja”, au mai adăugat Șerban Puiu, soțul Alexandrei Velniciuc, la podcastul Acasă la Măruță.