Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Alexandra Ungureanu este imaginea campaniei de primăvară a postului DIVA

de Redactia Tvmania

DIVA, televiziunea cu design feminin din portofoliul NBCUniversal, are o nouă înfățișare cu ajutorul cântăreței Alexandra Ungureanu, imaginea campaniei de primăvară. Ca artist excepțional, cu o voce minunată, Alexandra reflectă perfect imaginea femeii actuale și independente. Ca ambasador al televiziunii DIVA și a valorilor acestuia, încurajează publicul să recunoască și să se bucure de puterea feminină în fiecare zi.

Ca femeie, sunt fericită că există zile speciale cum sunt Valentine’s Day sau Ziua Femeii, care ne sărbătoresc pe noi, femeile. Dar cred că cei care țin la mine cu adevărat, partenerul meu, familia, prietenii, colegii, se gândesc la mine și, într-un fel, mă sărbătoresc și în toate celelalte zile ale anului.  Și asta îmi place la DIVA: că ne sărbătorește nu doar pe mine, ci pe toate femeile, în fiecare zi. Cu un program special conceput pentru noi, în care ne prezintă femei puternice, femei moderne, din domenii complet diferite, și ne arată ce înseamnă cu adevărat să fii o femeie a timpurilor noastre.” a declarat Alexandra Ungureanu.

 

Alexandra devine astfel vocea și imaginea televiziunii în această primăvară, prin materiale video speciale difuzate pe postul tv, în mediul digital și social media, în cadrul cărora va transmite publicului mesajul campaniei – DIVA sărbătorește femeile în fiecare zi!

DIVA aduce audienței sale feminine un program special nu doar de Ziua Îndrăgostiților, sau 8 Martie, ci în toate celelalte zile ale anului, cu maratoane de filme romantice, seriale medicale de succes, seriale polițiste și de investigație îndrăgite, cu femei puternice în rolurile principale.

Buchetul de primăvară include un nou sezon al celui mai îndrăgit serial pe teme medicale din istoria DIVA – Anatomia lui Grey, un nou sezon fermecător și intrigant din Castle, sezonul cu numărul 4 al serialului Camera de gardă în premieră în România și o serie de filme celebre precum Mamma Mia!, Vacanță All Inclusive (Couple Retreat) și Dragoste de primăvară (Home by Spring).

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te