Cântăreaţa în vârstă de 22 de ani are o vară plină în ceea ce priveşte cariera ei muzicală. Pe lângă faptul că are agenda plină de concerte, Alexandra primeşte numeroase distincţii şi cucereşte topurile radiourilor din mai multe ţări.
După ce săptămâna trecută, hit-ul ei, “Mr. Saxobeat”, a devenit No.1 şi în Israel (după Austria, Brazilia, Danemarca, Germania, Ungaria, Polonia şi Marea Britanie), Alexandra a avut o surpriză din partea italienilor.
Cel mai recent single al ei, “Get back (ASAP)”, a fost premiat cu Discul de Platină în Italia pentru vânzări de peste 60.000 de unităţi. De asemenea, piesa se află pe locul 10 în topul celor mai descărcate piese de pe iTunes în această ţară.
În paralel, Alexandra munceşte de zor ca să finalizeze primul ei album, care va fi lansat în toamna acestui an, concomitent în mai multe ţări.