Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Alexandra Bădoi a fost răsfăţată de Sărbători

13 January 2012

Prezentatoarea rubricii meteo a Antenei 1 a avut Sărbători liniştite, iar de Revelion a pregătit plăcinţele cu răvaşe.

De Crăciun am lucrat, tocmai de aceea am trimis o poză cu mine din redacţie. Între Observatoare mi-am pus corniţe de ren şi căciuliţă de Crăciuniţă şi am cântat colinde cu alte colege. După Crăciun am ajuns pentru două zile în Târgu-Jiu (la mine acasă) şi am ieşit noaptea în oraş să admir luminiţele şi decoraţiunile de Sărbători. Ca în fiecare an, Târgu-Jiul a fost cel mai frumos împodobit orşas.  Sau cel puţin aşa mi s-a părut mie', ne-a povestit ea.

Acasă, părinţii mi-au dat cadourile de la Moş Crăciun, am mâncat o mulţime de mâncăruri gustoase (piftie, sarmale, cozonac) şi am stat să povestim toată noaptea. În următoarea zi am vizitat nişte rude, timp în care mami îmi pregătea bagajul pentru Bucureşti. Ca de fiecare dată, a reuşit să umple maşina cu bunătăţi şi cadouri.

Anul acesta, Revelionul a fost mai liniştit. L-am petrecut alături de câţiva prieteni, în Bucureşti. Eu am preparat plăcintele cu răvaşe şi am fost tare mândră când toţi cei prezenţi la petrecere m-au lăudat', ne-a mai zis Alexandra.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare