Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Alex Dima și-a dus fetița în vacanță la Gura Portiței

de Redactia Tvmania

Străbate ţara în lung şi-n lat pentru a face dezvăluiri în cadrul emisiunii „România, te iubesc!” şi de fiecare dată acasă îl aşteaptă o prinţesă bucuroasă să-şi revadă partenerul de joacă preferat. Tocmai de aceea, în această vară, corespondentul Ştirilor Pro TV Alex Dima a vrut să-şi ia revanşa faţă de fetiţa lui pentru toate zilele petrecute departe de ea, aşa că s-au refugiat pentru câteva zile la Gura Portiţei.

“Am dormit direct într-o bărăcuţă, pe malul apei, cu găinile sub podea. La ora 4 îmi cântau cocoşii direct sub pat. Enervant în prima noapte, dar apoi ne-am obişnuit. Când se încălzea mai bine ieşeau şi şerpii, tot de sub bărăcuţă. Cu asta n-am reuşit să mă obişnuiesc”, îşi aminteşte Alex Dima.

“N-am mai fost la Gura Portiţei. Am descoperit unul dintre cele mai frumoase şi liniştite locuri din România. Curat şi civilizat. Am stat câteva zile, dar a părut o veşnicie. Fără telefoane, fără internet, departe de claxoane. Eu şi Sara ne-am jucat, am făcut cartiere întregi de castele de nisip şi am mâncat pe rupte peşte de toate naţiile”, a mai dezvăluit corespondentul Ştirilor Pro TV.

[imagebrowser id=875]

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te