Pământului îi e sete, irigațiile au secat, iar autoritățile se fac că plouă. Duminică, la România, te iubesc!, într-un reportaj despre agricultura din România, Alex Dima arată cum milioane de hectare de teren au fost afectate de secetă, iar fermierii pierd zilnic sursa lor de supraviețuire.
În 2020, mii de fermieri au pierdut tot din cauza lipsei sistemului de irigații, iar cei care ar trebui să-i ajute, ridică din umeri. Săptămâna aceasta, la România, te iubesc!, Alex Dima ne arată cum cei care răspund de irigațiile din România sunt numiți politic și controlează firme care ar trebui să-i ajute pe fermieri, dar nu o fac.
„Statul a acordat despăgubiri în valoare de 930 de milioane de lei, în timp ce în sistemul de irigatii a investit 280 de milioane de lei. Cei care răspund de irigații sunt numiți politic și totul este controlat de politicieni și firmele lor de casă. Vedem și cum funcționează cercetarea românească, dar și agricultori care s-au săturat să aștepte autoritățile să-și facă treaba și au accesat fonduri europene pentru sisteme de irigatii”, a spus Alex Dima.
Pagube uriașe provocate de secetă, sistemul de irigații distrus, reparații care se fac la prețuri mult umflate – ce răspunsuri va primi Alex Dima din partea celor responsabili, vom afla duminică, de la ora 18:00, într-o nouă anchetă România, te iubesc!.
Nu uitați că marți, de la ora 11:00, Cristian Leonte și Alex Dima vor aprofunda subiectul în podcastul „România, știi bine”, pe pagina Știrile PRO TV.