Homepage  / Vedete

Alessandra Stoicescu: “Sergiu este omul pe care îl căutam şi de care am nevoie”

Alessandra Stoicescu: “Sergiu este omul pe care îl căutam şi de care am nevoie”

de Redactia Tvmania

Mâine după-amiază, de la ora 16.00, la emisiunea “Refresh by Oana Turcu”, jurnalista şi preşedinta fundaţiei “Mereu aproape”, Alessandra Stoicescu, povesteşte telespectatorilor Antenei Stars ce rol are cariera în viaţa sa, dar şi cum i s-a schimbat destinul de când l-a cunoscut pe soţul ei, Sergiu.

“Eram decisă încă din clasa a-9-a să fac jurnalism. Cealaltă variantă era să fiu istoric de artă, eu visând, de fapt, să fiu egiptolog. Dar visam să ajung la şcoala BBC de televiziune. În 1994 a început nebunia cu televiziunea. Munceam foarte mult, nu concepeam ca viaţa mea să nu fie legată de carieră”, spune jurnalista şi realizatoarea emisiunilor “100 de minute” şi “Q&A” de la Antena 3.

Alessandra Stoicescu si Oana Turcu

Despre iubire, Alessandra îi declară cu umor Oanei Turcu că: „prima mare iubire a fost Caniggia, fotbalistul argentinian. Mă uitam atunci la Campionatul Mondial de Fotbal. După campionat, s-a terminat însă această idilă”. Acum, vedeta este căsătorită cu Sergiu Constantinescu, care-i este şi coleg la Intact Media Academy. ” Sergiu este omul pe care îl căutam şi de care aveam nevoie. Mă face să râd, mă ridică atunci când am nevoie, mă şi împinge dacă e nevoie. Toate în viaţă s-au aşezat aşa cum visam, chiar dacă munceam foarte mult. Nu voiam să am o căsătorie de complezenţă, mai bine eram eu cu mine şi cu cariera mea. Ne dorim cel puţin un copil. Noi, găsindu-ne târziu, am vrut un an şi ceva să ne bucurăm de noi doi, de minunea asta că ne-am găsit. Tradiţia familiei este ca, de ziua mea, să mergem în vacanţă. Sotul meu a venit cu ideea. Anul trecut am fost în Republica Dominicană, iar anul ăsta, în Maldive. Am vazut lilieci acolo. Încep să zboare de pe la ora 16.00. Liliecii aceia au anvergura aripilor până la un metru”.

Sursa foto: Facebook | Alessandra Stoicescu si Sergiu Constantinescu

Alesandra declară la “Refresh by Oana Turcu” că nu ţine diete, dar încearcă să aibă o alimentaţie sănătoasă: „Nu ţin regim, dar încerc să mănânc cât mai sănătos. Nu sunt o iubitoare de fructe, dar încerc, de acum, să am în meniu cât mai multe. Dar mai degrabă mănânc pâine caldă cu unt şi cascaval. În liceu, am avut un complex că eram prea slabă. Aveam deja colege care erau femei, ca trup, şi eram un pic complexată ca ele erau frumoase şi eu nu. Acum nu am probleme cu greutatea. Dar şi eu şi Sergiu am început să mergem la sală şi vreau să văd rezultatele”.

Care sunt planurile de viitor ale Alessandrei Stoicescu, dar şi secretele frumuseţii ei, veți afla urmărind mâine, de la ora 16.00, emisiunea “Refresh by Oana Turcu”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton