Alessandra Stoicescu are toate motivele să fie fericită. Are o familie frumoasă, un job de care este mândră, iar acum a plecat într-o vacanță la care mulți nici nu visează. Cu toate că, în restul anului, prezentatoarea Observatorului de la Antena 1 are un program extrem de încărcat, vedeta Antenei 1 își face mereu timp pentru celebra vacanță din Maldive, locul preferat pentru relaxare.
Alessandra Stoicescu a povestit, într-un interviu pentru ego.ro, că este a cincea oară când merg în Maldive. „Am ales de mai multe ori Maldive pentru că ne place enorm. Și de fiecare data descoperim lucruri noi, peisaje de vis și activități pentru toată familia”, a explicat jurnalista.
De asemenea, prezentatoarea TV a recunoscut că este foarte fericită să poată merge alături de fiica ei în vacanțe.
„De când o avem pe Sara, mergem împreună peste tot, așa ne place și sunt foarte fericită văzând diferențele mari de la o vacanță la alta, cum înțelege mai bine lucrurile, cum se dezvoltă. Faptul că vede oameni atât de diferiți și locuri extraordinare o ajută enorm. Călătoria este una dintre cele mai bune forme de educație și mi-aș dori foarte mult să facem asta mai des dacă am putea.
„Sara este în al nouălea cer, se bucură de tot ce vede”
Am ales de mai multe ori Maldive pentru că ne place enorm și de fiecare dată descoperim lucruri noi, peisaje de vis și activități pentru toată familia. Ne-a cucerit acest loc spectaculos prin natură, culori, particularități culturale. Îmi place mult și apreciez grija pe care o au aici toți pentru natură, faptul că păstrează totul aproape neatins, astfel încât bucuria să fie realmente completă. Protejarea naturii dă o armonie și o energie fantastică locului, energie bună pe care o simțim din plin.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Sara este în al nouălea cer, se bucură de tot ce vede, se distrează cu orice, cu un steag de pe plajă, cu un ciot de lemn, în apă și în nisip, dar și la locurile de joacă amenajate pentru copii, afară și în interior. Plaja întreagă e locul ei de joacă și asta o entuziasmează foarte tare, devenind creativă și improvizând jocuri și jucării. Sara se bucură de plantele uriașe, de florile spectaculoase și de culorile ireale care ne înconjoară, dar și de căsuța în care suntem cazați care este „cu picioarele în apă”, cum ne-a zis mirată. Este un loc perfect pentru o vacanță de familie în care nu vrei să ai nici o grijă ca părinte, astfel ne putem odihni și noi și ne putem distra împreună”.
Sursa foto: Instagram
Citește și: