Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Aerosmith 2

Albumele anului 2010

14 December 2009

Câţiva dintre cei mai populari şi importanţi artişti ai lumii au intrat în studio pentru a ne face din ce în ce mai nerăbdători în ce priveşte „recolta' de muzică a anului viitor. Iată cele 10 discuri pe care abia le aşteptăm!

Aerosmith – titlu neconfirmat
Data: începutul lui 2010

Legendarii rockeri vor scoate cel de-al 15-lea lor album de studio în 2010. Discul, al cărui titlu încă nu a fost confirmat, e primul material cu totul nou al trupei de la „Just Push Play' (2001) încoace.

Ar putea conţine piese scrise acum mai bine de 20 de ani, din sesiunile pentru albumul „Pump'. Deocamdată, Aerosmith se află în turneu cu ZZ Top şi plănuiesc să reia înregistrările la finele perioadei de concerte.

Problema este că ruptura dintre Steven Tyler şi restul colegilor săi, intervenită se pare la iniţiativa acestora din urmă, revoltaţi că Steven a luat-o iar razna din cauza drogurilor, este iremediabilă. Au apărut deja şi primele zvonuri despre intenţia lui Joe Perry, rămas liderul trupei, de a organiza audiţii pentru un nou vocal.

Tupac Shakur – Shakurspeare
Data: 16 iunie 2010

13 ani au trecut de la moartea lui Tupac

13 ani au trecut de la moartea lui Tupac

Acest album, încă unul din seria postumă dedicată celebrului rapper, ucis în 1996, va conţine câteva dintre primele piese ale artistului, înregistrate în 1988, în cadrul sesiunilor „Born Busy'.

Partea vocală pentru „Shakurspeare' va fi preluată din înregistrări de pe casete, în stil acappella, de când artistul era cunoscut ca New York MC. Coperta albumului îl va înfăţişa pe Shakur ca William Shakespeare..

 

.

Christina Aguilera – Light & Darkness
Data: 2010

ChristinaAguilera

De când a devenit mămică, Aguilera nu se mai dezbracă

Încă de pe vremea turneului „Back to Basics', din vara lui 2007, Aguilera a dezvăluit câteva informaţii despre viitorul său album, descriindu-l ca „scurt, dulce şi complet diferit' de precedentul.

Ea a menţionat că discul va prezenta o cu totul altă latură a sa, ca artistă, datorată faptului că a devenit mămică. Primul single va apărea după ce Aguilera va termina filmările la filmul „Burlesque'.

.

.

Diddy – Last Train to Paris
Data: aprilie 2010

diddy

Diddy aleargă prin Paris după femeia visurilor sale

Acest album-concept e al cincilea al rapper-ului american, iar stilul său a fost descris de acesta ca o mixtură de „electro, hip-hop, soul şi funk'. Povestea îl va urmări pe protagonist, în timp ce călătoreşte de la Londra la Paris, în cadrul unui turneu. El o va găsi pe femeia viselor lui, numai pentru a o pierde.

Scenariul se va repeta încă o dată şi va lua sfârşit cu regăsirea celor doi. Un scurt film va acompania albumul. Singurele piese confirmate sunt „Love Come Down' şi „Angels', care va fi şi primul single.

Janet Jackson – titlu neconfirmat
Data: 2010

janetjackson

După un intermezzo ca actriţă, Janet se întoarce la muzică

După lunile petrecute în doliu după fratele său, regele pop Michael Jackson, Janet a anunţat pe contul său de Twitter că e pe cale să înceapă sesiunile pentru un nou album. „Tocmai am terminat filmările la „Why Did I Get Married Too', a scris cântăreaţa de 43 de ani, „şi abia aştept să încep să lucrez la noul meu album'.

Ea le-a trimis o fotografie membrilor fan-clubului său – un indiciu în ce priveşte atmosfera noului disc – în care arată ca un personaj din filmul „Star Trek'.

.

.

No Doubt – titlu neconfirmat
Data: 2010

nodoubt

Gwen Stefani se întoarce la prima sa dragoste, No Doubt

Trupa No Doubt, cu Gwen Stefani din nou la cârmă, se va reuni după o pauză de aproape cinci ani pentru un turneu şi un album, programat pentru anul viitor. Discul ar fi primul material al trupei din 2001 încoace.

„E extraordinar să fim din nou împreună', a mărturisit vocalista formaţiei. Turneul a început în vară, iar trupa a făcut o apariţie în serialul „Gossip Girl'.

.

Destiny’s Child
Data: 2010

destiny's child_1

Fetele de la Destiny’s Child sunt obligate prin contract să reia colaborarea

Trio-ul format din Beyoncé Knowles (27 de ani), Kelly Rowland (28) şi Michelle Williams (29) plănuieşte să se reunească în 2010. Michelle a confirmat informaţia pentru ziarul „News of the World', anunţând că fanii se pot aştepta atât la un turneu, cât şi la un nou album.

Frumoasele negrese se despărţiseră în 2005, însă, cu excepţia lui Beyoncé, nu au avut prea mare succes în carierele solo. Potrivit unei surse, ele sunt obligate de contractul cu casa de discuri Columbia Records la încă un album.

.

Radiohead
Data: 2010

radiohead_1

După uriaşul succes “In Rainbows” (2007), toată lumea aşteaptă un nou album Radiohead

Chitaristul Ed OBrien a declarat pentru revista NME că inovatorii de la Radiohead o să scoată un nou album anul viitor, primul de la „In Rainbows' (2007) încoace.

Potrivit acestuia, trupa va intra în studio în această iarnă, dar nu a putut confirma o dată pentru lansarea discului.

.

.

Linkin Park
Data: 2010, primul trimestru

Noul album Linkin Park este programat pentru începutul anului

Noul album este programat pentru începutul lui 2010

Mike Shinoda, unul dintre vocaliştii Linkin Park, a anunţat că trupa încă lucrează la noul album, atât de acasă, cât şi în studio.

Data a fost fixată pentru începutul lui 2010, nu înainte de apariţia discului solo al celuilalt vocalist, Chester Bennington, intitulat „Dead by Sunrise'.

.

Red Hot Chili Peppers
Data: 2010

RHCP nu au mai scos un album din 2007

RHCP nu au mai scos un album din 2007

Greii de la Red Hot Chili Peppers s-au întors în studio la jumătatea lui noiembrie anul acesta, iar următorul disc va apărea anul viitor, potrivit bateristului Chad Smith. În septembrie, trupa a fost nominalizată pentru includerea în prestigiosul „Rock and Roll Hall of Fame'.

Cei patru membri ai formaţiei intraseră într-o pauză de doi ani, după lansarea albumului-dublu „Stadium Arcadium' (2006).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare