Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Alături de copiii din Ucraina. Fundația Ringier România a donat combustibil solid și medicamente pentru zeci de refugiați ucraineni găzduiți în comuna Jijila

de Redactia Tvmania

Fundația Ringier România continuă să urmărească evoluția fluxului de refugiați veniți din Ucraina și să se intereseze prin voluntarii săi și ai ONG-urilor prietene care sunt nevoile acestor oameni loviți de soartă. Astfel, o nouă acțiune umanitară s-a derulat zilele trecute în comuna dobrogeană Jijila, unde sunt găzduite câteva zeci de persoane, majoritatea femei și copii, care au reușit să scape din infernul bombardamentelor care macină țara vecină. Refugiații – aflați în programul de sprijin „Alături de copiii din Ucraina” -, au primit combustibil solid (brichete pentru foc la sobă), produse de curățenie, dezinfectanți și o mașină de spălat.

O jumătate de milion de ucraineni au intrat în România

De la începutul invaziei rusești în Ucraina, aproximativ o jumătate de milion de ucraineni au ajuns în România. Unii au demarat procedurile pentru primirea statului de azilant, iar alții au ales doar să tranziteze țara noastră în drumul lor către Occident. Fie ca locatari ai unor centre, fie ca oaspeți în casele rudelor sau ale unor oameni cu inimă mare. Însă indiferent de alegerea celor care au fugit din calea războiului, și unii, și alții au fost primiți de români cu brațele deschise încă de la vamă, din momentul în care au făcut primii pași pe pământ românesc.

 

Refugiații stau în casele sătenilor care lucrează în străinătate

Printre refugiații care încă stau în România sunt și 37 de ucraineni, cei mai mulți femei și copii, pentru care, la îndemnul părintelui Viorel, parohul Bisericii Sfântul Dimitrie, s-a mobilizat întreaga comună tulceană Jijila. Bieții oameni au primit haine, hrană și un adăpost pentru câtă vreme va fi nevoie. Părintele comunei a reușit să-i cazeze pe ucraineni – mame cu copii fugiți din calea războiului -, în casele localnicilor care lucrează în străinătate.

 

Fundația Ringier România, un transport umanitar la Jijila

Efortului întregii comune care s-a pus în slujba oamenilor năpăstuiți, obligați să-și abandoneze viețile trăite până acum și să fugă pentru a scăpa cu gloanțele și de obuzele invadatorilor ruși s-au alăturat și Fundația Ringier România și ziarul Libertatea care au lansat campania umanitară „Alături de copiii din Ucraina”. În cadrul acestui program de susținere, cu ajutorul informațiilor obținute de la voluntarii Asociației Voluntari pentru tine – aceeași organizație care ne-a ajutat la distribuirea donațiilor -, fundația a trimis parohiei din Jijila un transport umanitar care conține combustibil solid (brichete pentru foc la sobă), produse de curățenie, dezinfectanți și o mașină de spălat. Firește, în funcție de nevoile refugiaților, Fundația Ringier România va continua programul umanitar.

Campania umanitară „Alături de copiii din Ucraina”, lansată și finanțată de Fundația Ringier România

Alături de copiii din Ucraina” – SMS 8826

Campania umanitară „Alături de copiii din Ucraina” va continua și cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, prieteni ai fundației care, ori de câte ori a fost nevoie, au întins o mână de ajutor celor aflați în suferință. Cei care doresc să le fie aproape acestor oameni – printre care sunt și peste 30.000 de copii -, pot dona la SMS 8826 – număr unic obținut în regim de urgență de Fundația Ringier România -, sau folosind conturile fundației.

Sumele obținute de la donatori în cadrul acestei campanii umanitare, la care se va adăuga și o contribuție a fundației, vor fi folosite pentru achiziționarea de medicamente de primă necesitate, dezinfectanți, alimente, apă, produse de igienă, pături și lenjerii.

Sprijin pentru refugiații ucraineni

Produsele, bunurile sunt redirecționate prin voluntari ai fundației sau prin intermediul unor ONG-uri partenere. Deja, Fundația Ringier România, cea care a inițiat și finanțează campania „Alături de copiii din Ucraina”, a derulat acțiuni umanitare în vamă la Isaccea, la Protoieria Niculițel și la Măcin, iar alte programe se află în derulare în zona de graniță cu Ucraina.

Suma alocată cauzei este de 2 euro

Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania

Se pot face donații și în conturile Fundației Ringier România

Cei care doresc să fie parte a acestei campanii umanitare lansată de Fundația Ringier România pot dona și în următoarele conturi ce aparțin fundației:

RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – LEI

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EURO

Citește mai multe despre copiii pe care FUNDAȚIA RINGIER îi sprijină de 8 ani la rubrica AJUTĂ COPIII

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te