; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Al treilea sezon din “Cougar Town” începe azi la AXN

18 June 2012

AXN difuzează de azi al treilea sezon din  „Cougar Town', serialul care tocmai a fost achiţizionat de postul TBS de la televiziunea-mamă ABC.

De azi, 18 iunie, de la ora 23.00, actriţa Courteney Cox revine la AXN cu cel de-al treilea sezon al serialului „Cougar Town'. Courteney Cox îi dă viaţă lui Jules, o mamă divorţată de patruzeci şi ceva de ani, care se confruntă cu provocările şi recompensele acestui nou capitol din viaţa ei.

Ea îi are alături pe prietenii ei, Laurie, protejata mai tânără şi îndrăzneaţă, Ellie, confidenta şi vecina sarcastică, Andy, soţul lui Ellie, Grayson, vecinul cu care flirtează mult prea mult dar şi Bobby, fostul ei soţ, şi Travis, fiul lor.

Serialul este difuzat, în premieră la AXN, iar Cox a fost fericită când a aflat că serialul va avea şi un al patrulea sezon. Recent, ABC a anunţat că nu va mai face serialul dar că s-au finalizat negocierile cu  postul TBS, care va relua producţia, astfel că sezonul patru va fi difuzat la începutul anului viitor. Din câte se pare, TBS intenţionează chiar să producă şi un al cincilea sezon.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare