TVR 1 a început de ieri, 4 februarie, difuzarea celui de-al treilea serial sud-coreean, „Secretele de la palat" (în fiecare zi de luni până vineri, de la 18.25).
TVR 1 a început de ieri, 4 februarie, difuzarea celui de-al treilea serial sud-coreean, „Secretele de la palat" (în fiecare zi de luni până vineri, de la 18.25).
Decizia este una firească, având în vedere succesul neaşteptat la public pe care l-au avut producţiile sud-coreene difuzate anterior: „Giuvaierul palatului” – primul serial din serie – a adus postului naţional o audienţă care a propulsat TVR 1 în primele trei posturi pe intervalul orar 17.00 – 18.00 (din iulie până în octombrie 2009), iar continuarea „Furtună la palat” a mers chiar spectaculos din ianuarie încoace (când s-a shimbat ora de difuzare), atingând şi o medie de 5 puncte de rating pe publicul urban.
„Secretele de la palat” este povestea ajungerii la tronul Silla, unul dintre cele trei regate ale Coreei, a reginei Seondeok, care a guvernat între 632-647. Cunoscută în copilărie sub numele de Deokman, aceasta este ajutată de sora ei geamănă pentru a-şi recupera locul meritat în ierarhia coreeană. Dificultăţile se ţin, însă, lanţ pentru prinţesa Deokman: o tentativă de exil, un asasinat şi numeroase comploturi o înconjoară pe eroină.
Detalii despre povestea, distribuţia şi filmările la noua producţie, „Secretele de la palat”, dar şi motivaţia directorilor de la TVR care au decis cumpărarea acestei serii „la palat” puteţi afla din revista „TV Satelit” care apare sâmbătă, 6 februarie, pe piaţă.