Homepage  / Vedete străine

Al Di Meola a făcut infarct în timpul concertului de la Arenele Romane. Chitaristul american, internat de urgență

Al Di Meola a făcut infarct în timpul concertului de la Arenele Romane. Chitaristul american, internat de urgență

de Andra Stana,

Al Di Meola a făcut infarct în timpul concertului pe care l-a susținut miercuri seară la București. Cunoscutul chitarist de jazz a fost dus de urgență la un spital din București. Cum se simte acum artistul de 69 de ani.

Al Di Meola a făcut infarct pe scenă, în timpul concertului de la București

Di Meola, în vârstă de 69 de ani, a avut miercuri seară, 27 septembrie, un concert în București. Chitaristul american de jazz, care a început să cânte în jurul orei 9 seara, a făcut un infarct chiar în timp ce se afla pe scenă, la Arenele Romane, anunță apnews.com.

Dragoș Cristescu, un fotograf care a asistat la concert, a declarat pentru The Associated Press că l-a văzut pe Di Meola a pus mâna la piept în timpul spectacolului. Apoi, chitaristul s-a chinuit să iasă de pe scenă. Ceilalți doi membri ai trio-ului lui Di Meola au continuat să cânte timp de câteva minute, până când au anunțat că spectacolul va fi întrerupt.

Al Di Meola a ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală în noaptea de miercuri spre joi, la miezul nopții. Într-o declarație citată de apnews.com, spitalul de urgență Bagdasar-Arseni a precizat că Di Meola a fost internat într-o secție de cardiologie, unde este tratat pentru un infarct miocardic.

Cine este Al Di Meola

Născut în New Jersey în 1954, Meola s-a înscris la Berklee College of Music din Boston în 1971, iar trei ani mai târziu s-a alăturat trupei pianistului Chick Corea, Return to Forever, cu care a cântat până în 1976, potrivit Adevarul.

Meola a lansat peste 20 de albume. Totodată, a și colaborat la alte câteva zeci de albume cu grupuri precum Return to Forever, Acoustic Guitar Trio și Rite of Strings trio.

Di Meola se laudă cu 127 de mii de urmăritori pe contul oficial de Instagram, în timp ce pe Facebook are aproape 900 de mii de fani. Vestea bolii artistului nu a fost anunțată însă, până în momentul redactării acestui material, pe niciunul dintre conturile artistului. În schimb, fanii din România i-au mulțumit pentru concertul de la Arenele Romane și i-au urat să își revină cât mai repede.

„Mulțumesc pentru concert, maestre! Vă dorim însănătoșire grabnică și Dumnezeu să vă binecuvânteze!”, „Mulțumesc pentru show, Al Di Meola. Însănătoșire grabnică! Te iubim!” sunt doar două dintre comentariile lăsate de fani în mediul online, după ce au aflat că Al Di Meola a făcut infarct pe scenă, la București.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton