Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Akin Akinözü, adică Miran din serialul „Hercai”, nu intenționa să fie actor. Ce își dorea să facă

de Redactia Tvmania

Succesul uriaș de care se bucură „Hercai” nu numai în Turcia, unde continuă cu sezonul 3, dar și în numeroase alte țări, inclusiv la noi, l-a transformat pe actorul Akin Akinözü într-unul dintre cei mai importanți actori ai generației sale.

 

Akin Akinözü (30 de ani) este fiul unei actrițe, Özlem Akinözü (a jucat în „Trandafirul negru”, serial difuzat și pe micile noastre ecrane), și nepotul unui prezentator tv, însă inițial a pornit pe alt drum în viață. Timp de șase ani, a studiat matematica la Universitatea Berkeley din California, dar acolo, departe de casă și familie, a descoperit actoria. Iar când s-a întors acasă, a decis că asta vrea să facă. 

Akinözü a debutat în 2014 în filmul „Azrail”, iar la tv în 2015, cu un rol în serialul „Kösem”. Și, deși are o carieră un pic mai lungă decât colega lui, Ebru Şahin (26 de ani), la fel ca ea, a devenit celebru datorită rolului din „Hercai”.

 

„Miran este un om căruia i s-a spălat creierul. Conflictul pe care îl trăiește este că vrea să se răzbune pe femeia pe care o iubește, ceea ce e foarte greu de dus la capăt. Faptul că am încercat să-l înțeleg ca personaj m-a ajutat să mă descopăr pe mine însumi. „Hercai” e un proiect foarte interesant, cea mai bună oportunitate pentru a-mi pune în practică meseria și prima recunoaștere a eforturilor mele”, a declarat Akin Akinözü despre serial și propriul rol, pentru revista Diez Minutos. 

 

Cât despre viața sentimentală, în ciuda speranțelor a numeroși fani care nu știu să facă diferența între serial și realitate și care vor să-l vadă împreună cu colega lui, Ebru Şahin, Akin Akinözü nu este singur. Foarte discret în ceea ce privește viața personală, are o relație de lungă durată cu Sandra Pestemalciyan, specialistă în marketing, pe care ar fi cunoscut-o pe vremea când studia în SUA. Deși s-a scris despre ei, vara trecută, că s-ar fi căsătorit în secret, el a negat. 

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te