Homepage  / Filme Online / HBO

Aidan a revenit în serialul „Și uite-așa…” (HBO Max). Ce surprize pregătesc scenariștii pentru fanii lui John Corbett

Aidan a revenit în serialul „Și uite-așa...” (HBO Max). Ce surprize pregătesc scenariștii pentru fanii lui John Corbett
4

de Andreea Hentea,

Episodul al optulea, intitulat „Acum un secol”, al serialului „Și uite așa...” (difuzat de HBO Max), a readus un personaj care animă întregul sezon doi, sunt de părere cronicarii care au savurat deja întâlnirea pregătită de scenariști.

Revenirea lui Aidan Shaw (John Corbett), asul din mâneca scenariului „Și uite-așa…”

Chiar și cei mai sceptici au recunoscut că revenirea lui Aidan Shaw (John Corbett) este asul din mâneca scenariului.

Lansat în serialul „Totul despre sex” în postura celeilalte mari iubiri a lui Carrie Bradshaw (Sarah Jessica Parker), în afară de Mr. Big (Chris Noth), Aidan apărea cam fără rost în lungmetrajul „Totul despre sex 2” (2010), în scurta secvență a unei întâlniri întâmplătoare la Abu Dhabi, mai mult ca să arate ceea ce nu funcționase între el și Carrie, scrie variety.com. Ceea ce nu e cazul cu reapariția îndrăgitului personaj în al doilea sezon al serialului „Și uite-așa…”, se arată în continuare.

Acum, ni se spune, intrarea în scenă a lui Aidan (doar promisă în primul sezon) reușește să întețească ritmul poveștii exact când era nevoie.

„Se pare că, de data aceasta, scenariștii și-au dat, în sfârșit, seama ce au de făcut cu Aidan. Să pună în evidență tot ceea ce reprezintă el și ceea ce nu este Mr. Big. În noul episod, Carrie se adâncește tot mai mult în relația cu el, într-o ceață amețitoare și veselă pe care prietenele ei o remarcă imediat”, continuă aceeași sursă. Noul serial „Și uite-așa…”, ni se mai spune, ne aduce poveștile induse acum douăzeci și cinci de ani, iar plăcerea de a interacționa cu personajele este dublă: pe de-o parte există confortul familiarității, iar pe de altă parte realizăm că până și cei pe care îi cunoaștem extrem de bine ne mai pot surprinde.

Aidan a revenit în serialul „Și uite-așa…” (HBO Max)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Nimeni nu știe ce direcție va lua totul

„Ai rămas tot tu, pe-acolo, pe undeva”, îi spune Miranda (Cynthia Nixon) lui Carrie la un prânz în oraș, după ce aceasta izbucnește entuziast despre noile perspectivele cu Aidan și despre tot ce simte, privind chiar cu nostalgie casa lui pe care o ura cândva. Însă Carrie nu repetă aidoma momentele din trecut cu Aidan și nici nu uită complet povestea lor, ci interpretează totul prin prisma ultimilor ei ani.

Între vocea rațiunii, întruchipată de Miranda (aflată, ea însăși, într-o mare derută afectivă) și încântarea exagerată a lui Charlotte (Kristin Davis), urmează să vedem ce hotărâre va lua Carrie până la urmă. Câteva accente interesante îi revin în acest episod și Saritei Choudhury, care și-a îmbogățit personajul, Seema Patel, față de cum era la începutul serialului, și al cărei refuz de a accepta vara împreună cu Carrie în Hamptons în noile condiții e un contrapunct bine găsit al poveștii.

Revenit la momentul oportun în serial, Aidan îi oferă lui Carrie un fundal romantic, dar – spune cronicarul de la variety.com – ne putem aștepta la orice. „Serialul creează o dilemă fascinantă”, s-a spus: ceea ce o face pe Carrie să se simtă iar plină de viață, pentru întâia oară în ultimii ani, este tocmai detașarea de lucrurile pe care s-a sprijinit atâta timp.

Readucerea lui Aidan în poveste, într-o nouă încercare de relație cu Carrie, e orice altceva decât reluarea vechii povești și îi permite noului serial să-și dezvolte matur personajele și lumea lor. Până la difuzarea viitorului episod, „sperăm că Aidan și Carrie vor rămâne împreună, atâta timp cât serialul rămâne motivat și convingător, dar poate că ar fi interesant de văzut și cum povestea i-ar putea despărți încă o dată”, se mai spune în articol.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton