Burak Özçivit (33 de ani), protagonistul serialului premiat cu Emmy „Dragoste infinită”, este fericit că el şi soţia sa vor deveni pentru prima oară părinţi anul viitor.
Burak Özçivit (33 de ani), protagonistul serialului premiat cu Emmy „Dragoste infinită”, este fericit că el şi soţia sa vor deveni pentru prima oară părinţi anul viitor.
Chiar dacă nu au făcut un anunţ oficial până acum, cei doi au declarat jurnaliştilor turci care îi aşteptau în faţa unei clinici că sarcina lui Fahriye (32 de ani) decurge normal şi că se simte bine. „Suntem foarte entuziasmaţi!”, a zis Burak. Conform haberturk.com, zilele trecute cei doi actori au aflat că vor avea un băieţel.
În această perioadă, Fahriye încearcă să aibă o alimentaţie cât mai sănătoasă şi pregăteşte camera copilului, în timp ce Burak a renunţat la plecări în străinătate pentru a nu o lăsa singură. În ceea ce priveşte cariera sa, Burak se pregăteşte şi de un nou serial, nu doar de rolul de tătic. Anul viitor, el va începe filmările la producţia istorică „Osman Gazi”, în care va interpreta rolul sultanului Osman I. Până atunci, actorul este imaginea unui brand de îmbrăcăminte turcesc.