Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Adriana Trandafir: „Umorul a fost medicamentul meu salvator în multe situații”

de Redactia Tvmania

Talentată și iubită de publicul român, Adriana Trandafir formează, alături de Marian Râlea, un cuplu de olteni plin de umor în serialul produs și regizat de Ruxandra Ion – “Fructul oprit”, care poate fi urmărit miercurea la Antena 1. Îndrăgita actriță mărturisește că umorul i-a fost de ajutor în numeroase situații, fiind prietenul ei cel mai bun.

Energică, carismatică și extrem de talentată, Adriana Trandafir reușește să răspândească numai voie bună pe platourile de filmare de la “Fructul oprit”. Cunoscuta actriță este Lina, soția lui Vasile Boască (interpretat de Marian Râlea), în serialul pe care Antena 1 îl difuzează în fiecare miercuri, și care poate fi urmărit astăzi de la ora 21:15. Având în vedere că Vasile Boască este bucătar de meserie, el și Lina sunt responsabili cu bucătăria familiei Caragea, acolo unde filmează majoritatea scenelor pentru serial.

 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Cred că toată lumea își dorește să participe la secvențele noastre, pentru că aici nu sunt drame și, dacă sunt, se încheie în notă comică, se mănâncă, se gătește. Într-o secvență, din primul episod, când noi trebuia să facem o ciorbă, noi chiar am făcut ciorba aia, și am mâncat-o cu toată echipa de filmare. Adică, lucrurile au fost reale. Și sarmalele, și clătitele… Bucătăria este locul unde lumea se adună, unde lumea este în sfârșit împreună, cu bune , cu rele, totul se discută, totul se rezolvă. Aici se dau sfaturi, aici au loc urzeli, aici se petrec disperările, dramele și fericirile, aici, în simpla noastră bucătărie, într-un loc în care toată lumea se simte bine.”, povestește Adriana Trandafir.

Cei doi actori sunt protagoniștii unor secvențe pline de umor pe care telespectatorii le urmăresc în cadrul serialului de la Antena 1. “Umorul a fost medicamentul meu salvator în multe situații. Umorul este prietenul meu cel mai bun și cel mai sincer.”, mărturisește Adriana.   

Începând de săptămâna viitoare, telespectatorii Antenei 1 pot urmări serialul “Fructul oprit”, în fiecare miercuri, de la ora 20.00.  

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te