Adrian Văncică, invitat la „Nocturne” – 30 octombrie 2023
Invitatul Marinei Constantinescu de luni, 30 octombrie, este convins că „lumea nu poate fi cucerită decât cu sinceritate.” Așadar, în nota acestei valori absolute va decurge dialogul cu actorul Adrian Văncică, pe care o țară întreagă îl urmărește la teatru sau în filme artistice, iar de peste 12 ani, în serialul „Las Fierbinți”, acolo unde îl interpretează pe Celentano. Ediţia „Nocturne” cu actorul Adrian Văncică se vede la TVR 1, de la ora 23.00.
Pentru că avea „papagal”, era văzut în copilărie ca viitor avocat sau preot, dar Adrian Văncică a știut dintotdeauna că vrea să devină actor. Zis și făcut. A absolvit UNATC la clasa profesorului Mircea Albulescu, „cel mai mare meșteșugar” pe care l-a văzut vreodată. În 2009 a fost nominalizat la Premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul Vali Iordache din filmul „Boogie” și, în 2018, pentru rolul polițistului din „Ultima zi”.
„E important să ai libertatea de a NU face ceea ce NU vrei să faci”, consideră invitatul Marinei Constantinescu. Adrian Văncică detaliază subiectul la „Nocturne”, luni, ora 23.00.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Adrian Văncică a lucrat într-un parc de distracții din Coreea de Sud
Deciziile majore din viața sa, schimbările bruște de direcție, virajele aparent de neînțeles pentru cei din jur spun multe despre libertatea omului Adrian Văncică. Pe care, la un moment dat, viața l-a determinat să lucreze chiar şi într-un parc de distracții din Coreea de Sud. Spune că s-a simțit acolo ca într-o poveste, iar la „Nocturne”, pe TVR 1, va oferi detalii savuroase din acea experiență.
Adrian Văncică a luat o altă hotărâre importantă din viața sa atunci când a simțit că nu mai poate rămâne angajat al Teatrului Nottara. Așa că și-a dat demisia, alegând libertatea unui freelancer, în locul „siguranței” unui post la stat. Este absolut de neratat momentul în care citește, în platoul „Nocturnelor”, câteva dintre rapoartele sale de activitate din perioada lockdown-ului din 2020, când era obligat zilnic să scrie faimoasa dare de seamă despre „activitatea profesională desfășurată de acasă”.
Adrian Văncică, despre Las Fierbinți
Actor fascinat de clovni și de tristețea lor, Adrian Văncică semnează o bună parte din scenariile serialului de comedie care l-a adus în inimile românilor, „Las Fierbinți”. O aventură în care „se joacă”, dar un fenomen care i-a schimbat viața.
Cum procedează, cum abordează un rol, se duce el la personaj sau lasă personajul să vină către el? Despre independență, talent, curaj și asumare în viaţa unui actor iubit, în noua ediţie „Nocturne” – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la TVR 1. Cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 10
Sursa Foto: TVR, Facebook
Citește și: