Adrian Nartea luat la întrebări de fiica cea mare
Adrian Nartea și soția lui, Alina, vor aniversa 14 ani de relație în februarie anul viitor. Cuplul are două fetițe, Mara, în vârstă de 8 ani, și Petra, în vârstă de 2. Recent, actorul a povestit cum fiica lui cea mare a vrut să știe de ce el se sărută cu alte femei atunci când apare pe micul sau marele ecran. Adrian Nartea a mai spus că soția lui nu este geloasă, dar preferă să schimbe canalul atunci când el apare în scene romantice cu alte actrițe.
„Alina, soția mea, este călită. Și ea a lucrat în domeniu. Cea mai bună armă în momentul în care știe, pentru că eu povestesc totul cu ea, e: ok, bine, când o să fie să mă anunți să nu mă uit. Ăsta e cel mai extrem punct. Dacă e să vadă, schimbă canalul, mai ales dacă sunt și copiii. «Tati, de ce te pupai cu…?». «Eh, eram eu, dar știi când vine Mickey Mouse la plajă și e cineva înăuntru, așa eram și eu deghizat în Vlad, eram personajul.» A trecut. O să urmeze Petra”, a povestit Adrian Nartea, la Fresh by Unica.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Adrian Nartea, despre „Voyager”, prima producție SF românească
Adrian Nartea a mai povestit în ce stadiu este proiectul „Voyager”, prima producție SF românească. Cel mai recent proiect al actorului este filmul „Visul”, care este în cinematografe din 12 decembrie.
„Este un proiect foarte mare, cu o cheltuială foarte multă. Regizoarea și producătorul au depus dosarul la Centrul Național al Cinematografiei, în Portugalia și în Belgia. Există și finanțare privată, însă încă se mai lasă așteptat. Nu cred că o să-l vedem la anul, cu părere de rău. Dar este un proiect ambițios și metrită toată răbdarea din lume. Eu sunt onorat pentru că fac parte din el. Este o mega provocare. Mai sunt proiecte pentru la anul, în fază de pre-producție. Să vedem ce se întâmplă și cu televiziunea”, a mai spus Adrian Nartea.
Sursa Foto: Facebook
Citește și: