Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Adrian Nartea, despre apariția sa la „MasterChef: Restul e plăcere”. „Mulți mă vor invidia”

de Andra Stana,

În România, oamenii aruncă la gunoi 1.3 milioane de tone de alimente, anual, iar toată această risipă alimentară poate fi transformată în preparate gustoase. Demonstrația o vor face chiar cei trei Chefi de la MasterChef, în noua emisiune: MasterChef: Restul e plăcere. Primul invitat special al noii emisiuni va fi Adrian Nartea, starul din „Vlad”.

Adrian Nartea este primul invitat special al emisiunii „MasterChef: Restul e plăcere”

Mâine seară, de la ora 20:00, pe ACASĂ, Chef Joseph Hadad, Chef FOA și Chef Radu Dumitrescu pornesc în cea mai tare provocare culinară a primăverii.

A sosit momentul să schimbați rolurile. Voi trei trebuie să vă puneți în locul concurenților! Miza voastră este acel totem. Eu mă voi întoarce, voi degusta și voi decide cine va câștiga”, le va spune Adrian Nartea celor trei Chefi când va intra în noua lor casă.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Radu Dumitrescu: „O vedetă o să ne dea o probă inspirată din resturile de la MasterChef”

O primă descriere a noii misiuni pe care o vor avea cei trei Chefi, o va oferi chiar Radu Dumitrescu: „În fiecare ediție, o vedetă o să ne dea o probă inspirată din resturile de la MasterChef. Ce le rămâne concurenților în momentul în care își primesc proba se aduce la noi, pe platou, și încercăm să facem ceva comestibil din ele și să dăm mai departe din experiența noastră”.

După ce vor afla ce presupune această nouă provocare, Chef Hadad, Chef Foa și Chef Radu Dumitrescu, își vor face primele calcule despre cum ar putea câștiga.

Sunt o fire competitivă, sunt orgolios, sunt egosit, adică îmi place să câștig”, va spune Chef Foa, în timp ce Chef Hadad va admite că abia așteaptă să treacă prin aceste probe. „Nu mi-e frică de competiție. Pentru mine e foarte greu să gătesc alături de colegi. Ei doi vorbesc mult și mă scot din confort și nu-mi place”.

Adrian Nartea: „Știu că mulți de acasă mă vor invidia în momentul ăsta”

Surprizele nu vor înceta pentru Chefii obișnuiți să jurizeze care acum se vor vedea în ipostaza de a fi… jurizați! Chef Dumitrescu va ține să sublinieze încă un aspect care le va îngreuna misiunea.

Avem un panou cu provocări care se numește: chef de șansă. Luăm niște zaruri pe care le aruncăm, aduni, ca la table, și vezi ce-ți pică pe panou”.

Fără să știe din farfuria cui va gusta, Adrian Nartea va fi cel care va delibera: „Știu că mulți de acasă mă vor invidia în momentul ăsta”. Ce Chef își va asigura prima victorie și ce reacție vor avea colegii lui, aflăm sâmbătă seara, de la ora 20:00, pe ACASĂ!

Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Sursa foto: Pro TV

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te