; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Adrian Artene are planuri pentru vacanță de vară

08 May 2012

Adrian Artene, co-prezentatorul emisiunii Cancan TV' de la Kanal D aşteaptă cu nerăbdare vacanţa de vară şi ne-a zis că, deşi nu a planificat încă nimic, şi-ar dori să ajungă în Croaţia. Pentru că munceşte foarte mult, Adrian îşi petrece fiecare moment liber alături de Amira, fetiţa sa de trei ani.

Cum te împarţi între viaţa de familie şi cea de prezentator? Copilul tău te urmăreşte la televizor?

Încerc permanent să nu fiu doar tatăl de la televizor'. Fiecare minut din timpul liber îl aloc fetiţei mele, Amira. Sunt conştient însă că, uneori, nu îi este suficient. Înţeleg acest lucru, înainte de fiecare emisiune, când vorbesc cu ea la telefon şi atunci ţine, inevitabil, să-mi reamintească: Când vii, la noapte, să mă pupi, că eu dorm!'. Niciodată n-am încălcat acest ritual'.

Ţi-ai programat anul acesta o vacanţă?

Vacanţa nu mi-am programat-o întrucât, de fiecare dată cand am făcut-o, mi-a fost dată peste cap. Este marele blestem' al celor care lucrează în presă. Recunosc însă că am o listă cu destinaţii pe care, din când în când, le bifez. Următoarele ar fi Croaţia şi ţările scandinave.

Cu câte ore înainte vii la serviciu? Cât timp te informezi pentru subiectele pe care le prezinţi seara?

Andreea Mantea şi Adrian Artene

O asemenea emisiune necesită o documentare solidă, aşa încât şi eu, şi Andreea ajungem, de fiecare dată, la redacţie cu 10-11 ore înainte să intrăm în direct. Practic, de dimineaţa până noaptea târziu suntem conectaţi la informaţii! Cei 15 ani pe care i-am strâns' în presa scrisă m-au educat în acest sens.

Dacă vrei să-ţi faci emisiunea uşoară', atunci eşti obligat să citeşti enorm despre fiecare invitat, să nu mai aibă secrete faţă de tine. În plus, e o dovadă şi de respect atât faţă de tine, cât, mai ales, faţă de invitaţi, dar şi de public, să nu intri în direct fără să ştii tot despre un subiect.

S-a întâmplat vreodată ca o vedetă să nu-ţi accepte invitaţia la emisiune pentru că ai scris urât de ea?

Evident, sunt persoane din showbiz care îmi poartă resentimente. După ce le dezvălui adevărurile incomode despre relaţiile, carierile lor, le expui vieţile paralele, le prezinţi secretele dureroase, doar nu îţi închipui că, în fiecare seară, înainte de culcare, aceste vedete se roagă la fotografia ta şi îţi preaslăvesc numele. Am primit un astfel de refuz, dar, până la urmă, am îngropat securea războiului cu vedeta respectivă şi, curând, o vom vedea în platoul Cancan TV.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare