Homepage  / Vedete româneşti

Adi Nartea, într-un rol seducător în lungmetrajul Visul. Pe generic apare și regretatul NOSFE

Adi Nartea, într-un rol seducător în lungmetrajul Visul. Pe generic apare și regretatul NOSFE
10

de Cătălina Matei,

După mai multe roluri în seriale de televiziune, dar și o apariție specială în comedia „Love Sorry”, Adi Nartea joacă într-un lungmetraj. Este vorba despre „Visul”, în regia lui Cătălin Saizescu, din a cărui distribuție face parte și regretatul Darius Crețan NOSFE.

După mai bine de trei ani de încheierea filmărilor pentru serialul „Vlad” de la Pro TV, publicul încă își mai dorește să-l vadă pe Adi Nartea în pielea celebrului personaj. Însă povestea s-a încheiat atunci, iar Adi Nartea a fost implicat în alte proiecte. Ca de exemplu, lungmetrajul „Visul” în regia lui Cătălin Saizescu, care va avea premiera în cinematografele din România pe 12 decembrie.

Ce rol are Adi Nartea în filmul „Visul”

În producția regizată de Cătălin Saizescu, Adi Nartea îl interpretează pe Bogdan.

„Este un actor pe care succesul nu l-a evitat deloc. Este iubit de public și de regizori, un actor talentat și întotdeauna ocupat pe scenă. Asta până întâlnește invidia colegilor de breaslă”, este descrierea pe care cei de la NervFilm, compania producătoare, i-a atribuit-o lui Adi într-o postare pe Instagram.

Actorul apare într-o fotografie în care poartă un costum negru, de gală, amintind de garderoba de care a avut parte în timp ce îl juca pe Vlad în celebrul serial, difuzat de Pro TV.

Din distribuția filmului „Visul”, alături de Adi Nartea, mai fac parte Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Gloria Găitan, Serghei Mizil, Silviu Mircescu, Mircea Drîmbăreanu, Ștefan Lupu, Magda Catone, Adrian Nartea, Nae Alexandru, alături de regretatul Darius Crețan NOSFE, rapperul care a murit subit anul trecut.

Despre ce este vorba în „Visul”

Inspirat din fapte reale, după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, „Visul” este o comedie care urmărește un șir de întâmplări al căror protagonist este Alex, un actor din provincie (Vlad Logigan) care, ocolit de succes în teatrul unde este ignorat de un mare regizor (jucat de George Ivașcu), acceptă propunerea directoarei (Magda Catone) de a pune în scenă un spectacol la un penitenciar de maximă siguranță, sub atenta supraveghere a unei tinere gardience (Gloria Găitan).

Viața lui Alex se complică: în timp ce se refugiază în munca la spectacolul „Visul unei nopți de vară” pe scena din pușcărie, iubita lui, Carmen (Georgiana Saizescu) se vede mai aproape de succesul la care visează, iar relația dintre ei se schimbă.

Îi rămân întâlnirile cu deținuții, însă, aceștia au o cu totul altă motivație să învețe replicile scrise de Shakespeare: fac tot ce le stă în putință să fie selecționați în cadrul festivalului de teatru de penitenciar, după ce află că fiecare scenă are o trapă prin care ar putea evada.

Adi Nartea a filmat și pentru primul SF românesc

adi-nartea-8Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Vara trecută, Adi Nartea a filmat pentru o altă producție, care nu a fost încă anunțată spre difuzare la nicio televiziune sau pe vreo platformă de sreaming. Este vorba despre  „Voyager”, prima producție SF românească, care folosește o tehnologie avansată, pe care o întâlnim la Hollywood. Este vorba despre tehnologia CGI, Computer Generated Imagery, în care se folosesc și costume motion capture.

Foto: Instagram

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton