Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Adi Bărar, liderul trupei Cargo, s-a stins din viață

de Redactia Tvmania

Adi Bărar, liderul trupei Cargo, a murit la vârsta de 61 de ani. Artistul era internat în spital după ce fusese depistat cu coronavirus.

 Vestea a fost comunicată de colegii săi de trupă pe pagina oficială de Facebook a trupei Cargo. 

„Așa intens cum a trăit toată viața pe scenă, alături de public, înconjurat de gândurile voastre bune, așa a luptat pană azi! Dumnezeu să te odihnească, Adi Barar! 15.01.1960 – 08.03.2021. „Și de-o fi și eu să mor/ Nu vreau să vă întristați!/ Să cântați și să jucați, până în zori… / Și dacă din când în când/ O să mă primiți în gând/ VOI FI APROAPE DE VOI!”, se arată în mesajul publicat de componenții trupei Cargo.

La jumătatea lunii februarie, tot pe aceeași cale de comunicare era anunțată internarea lui Adi Bărar, în care se preciza că artistul se află în stare gravă. În mesaj se preciza că starea sa de sănătate este „fragilă” , însă nu se menționa și motivul pentru care liderul trupei Cargo a fost internat în spital.

Ulterior, surse citate de publicația opiniatimișoarei.ro au dezvăluit că Adi Bărar a fost depistat pozitiv cu coronavirus și că a fost internat la secția de Terapie Intensivă la Spitalul Județean Timișoara, făcând o formă severă a bolii din pricina unor afecțiuni mai vechi pe care le avea.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ARTICOLE PARTENERI
 
 
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
SERIALE
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
ŞTIRI

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te