Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Adevărul despre relația dintre Mihai Petre și mama sa. Vedeta de la „Asia Express” recunoaște: „Aproape că m-a dus cu forța”

de Andra Stana,

Mihai Petre este unul dintre concurenții „Asia Express”, sezonul 4. Dacă pe el și pe soția lui, Elwira, îi știe un popor întreg, puțini sunt cei care știu cum arată mama dansatorului. Coca Petre a fost cea care și-a îndemnat fiul să devină dansator. De asemenea, i-a acordat acestuia toată susținerea de care a avut nevoie.

Mihai Petre este mândru de familia lui. Mama concurentului de la „Asia Express” este apropiată de fiul ei, dar și de cele două nepoate ale sale. Coca Petre are 65 de ani și și-a dedicat viața familiei sale. Cu Elwira, mama dansatorului are o relație foarte bună. Unul dintre modurile în care o alintă pe aceasta este: „nora mea frumoasă”, scrie libertatea.ro.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Acum o vreme, Mihai Petre a mărturisit că cea care l-a îndemnat să se apuce de dans a fost chiar mama lui. Vedeta de la „Asia Express” a recunoscut chiar că a fost dus „aproape cu forța”.

„Am început la 12 ani, destul de târziu, mama m-a îndreptat spre dans. Aproape că m-a dus cu forța, pentru că făceam karate și nu prea îmi plăcea ideea de dans. Dar pentru că programul de la școală nu îmi mai permitea să merg la karate și trebuia să fac ceva cu energia mea, mama a insistat să merg la dans și bine a făcut!

Căci iată, tot ce am în viața asta practic a izvorât de acolo, de la dansul de performanță și de la dans în general, pe care îl iubesc. E o formă de comunicare fantastică și care aduce oamenii împreună, și care îi bucură”, a povestit Mihai Petre, citat de sursa citată.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 11

Ce spune Mihai Petre despre speculațiile că a câștigat „Asia Express”

Mihai și Elwira Petre sunt una dintre cele mai puternice echipe de la Asia Express, sezonul 4. Având în vedere performanțele lor din show-ul difuzat de Antena 1, s-a speculat că cei doi ar fi câștigat și ar fi plecat acasă cu premiul de 30.000 de euro. Mihai Petre a făcut primele declarații după ce s-a speculat că el și Elwira ar fi câștigat Asia Express, sezonul 4.

De când a început competiția, cei doi au câștigat mai multe amulete pe Drumul Împăraților, iar colegii lor s-au obișnuit deja ca Mihai și soția lui să iasă învingători. Dat fiind faptul că Mihai și Elwira Petre au performanțe impresionante la Asia Express, sezonul 4, au apărut și zvonuri conform cărora cei doi ar fi marii câștigători ai competiției.

Mihai Petre a făcut primele declarații pe baza acestui subiect. Acesta a specificat că există un contrat de confidențialitate, pe care nu poate să-l încalce.

„Nu am voie să spun prea multe despre Asia Express, mă leagă un contract de confidențialitate. Știți, se practică asemenea contracte, mai ales la emisiuni de acest tip. Doar departamentul de comunicare poate vorbi pe acest subiect”, a spus Mihai Petre.

Sursa foto: Instagram, libertatea.ro

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te