Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Adevărul despre plecarea lui Regé-Jean Page din serialul „Bridgerton”. Câți bani i s-au oferit să revină în producția Netflix

de Redactia Tvmania

Actorul britanic Regé-Jean Page (31 de ani), o stea în devenire după rolul principal, al Ducelui de Hastings, în primul sezon al celui mai de succes serial Netflix, „Bridgerton”, a anunțat acum câteva zile că nu va mai reveni în serial, în sezonul doi, iar The Hollywood Reporter a aflat și culisele acestei plecări.

Page a avut semnat cu Netflix un contract de un an și, spun unele surse, a refuzat oferta de a reveni în sezonul doi al producției semnate de Shonda Rhimes.

Inițial, Page a avut un contract de un an pentru a-l juca pe Simon Basset, Duce de Hastings, pentru că planul producătoarei Shonda Rhimes a fost ca fiecare sezon să se concentreze pe unul dintre cei opt frați ai familiei Bridgerton, în încercarea lor de a se căsători, așa cum este structurată și seria de romane de succes, scrisă de Julia Quinn.

Rege-Jean Page. Credit: Liam Daniel/Netflix / The Hollywood Archive

În timp ce sezonul 1 s-a concentrat pe povestea lui Daphne Bridgerton (Phoebe Dynevor) și povestea ei de dragoste cu Simon (Page), așa cum se regăsește în cartea „Eu și ducele”, al doilea sezon al serialului va adapta acțiunea celui de-al doilea volum al seriei, „Vicontele care mă iubea”, publicat, de asemenea, la noi, deci se va concentra pe personajul lui Anthony Bridgerton (Jonathan Bailey), fratele mai mare al lui Daphne.

Surse apropiate producției spun că lui Page i s-a oferit ocazia de a reveni ca guest-star în trei până la cinci episoade din sezonul doi – contra sumei de 50.000 de dolari pe episod – dar actorul a refuzat din mai multe motive.

Page a declarat pentru Variety că a fost atras de „Bridgerton”, deoarece rolul era centrat pe un singur sezon, cu „început, mijloc, sfârșit”, ceea ce nu îl lega deci pe o perioadă lungă de timp. Toată lumea știa că el are semnat un contract pe un sezon, însă nimeni nu s-a așteptat ca personajul lui și serialul să aibă un asemenea succes, astfel că în ianuarie-februarie producătorii au venit cu oferta prelungirii, deși, inițial, personajul lui nu apărea în sezonul 2.

Dar actorul britanic se concentrează acum pe cariera lui în plină ascensiune: a încheiat recent lucrul la filmul Netflix al fraților Russo, „The Grey Man” (unde joacă alături de Chris Evans, Ryan Gosling și Ana de Armas), și urmează să apară în blockbusterul Paramount „Dungeons and Dragons”, alături de Chris Pine, Michelle Rodriguez și Justice Smith.

Iar după „Bridgerton”, Regé-Jean Page a fost asaltat cu oferte din toate părțile.

Sursa foto: Hepta

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te