În ciuda tuturor promisiunilor canalului Show TV și ale companiei de producție O3, fanii nu vor vedea sezonul 2 al serialului „Aziz”. Chiar înainte de începerea filmărilor noului sezon, serialul a fost anulat, iar fanii serialului de la Kanal D se pregătesc și ei să-și spună „Adio” lui Aziz. Murat Yıldırım a spus ce a dus, de fapt, la anularea proiectului.
Situația din jurul celui de-al doilea sezon al seriei „Aziz” seamănă cu o poveste polițistă cu răsturnări de situație complet neașteptate. La început, serialul a fost reînnoit pentru un al doilea sezon, în ciuda ratingurilor sale nu foarte bune. Apoi, s-a aflat că ar fi existat, de fapt, o problemă în ceea ce privește scenariul.
Totul ar fi început, scrie publicația online Teammy, după plecarea foștilor scenariști, iar actorul principal Murat Yıldırım ar fi refuzat în acel moment să continue proiectul.
În acest context, Murat Yıldırım a făcut o declarație, mulțumind tuturor fanilor pentru sprijinul acordat. Actorul a explicat decizia de a încheia serialul prin faptul că nimănui nu i-a plăcut noul scenariu, nici măcar conducerii canalului Show TV. Zvonurile conform cărora motivul anulării serialului a fost decizia lui de a nu se întoarce din Statele Unite nu ar fi avut, de fapt, niciun sâmbure de adevăr.
„Mulțumim tuturor celor care ne-au urmărit. Pentru care întreabă motivul pentru care s-a terminat Aziz, este pentru că și-a încheiat povestea și scenariul care ar fi urmat nu a fost acceptat de nimeni, inclusiv de postul TV”, a scris Murat pe Instagram.
Soția lui Yıldırım, Iman Elbani, a apărut și ca invitată în două episoade din serialul TV „Aziz”. Frumoasa actriță de origine marocană a apărut în fața publicului cu rolul „Prițesei Fevziye”. Astfel, Elbani, care a apărut pentru prima dată într-un proiect în Turcia, a dorit ca profiturile din serial să fie donate în beneficiul orfanilor.
„Aziz” se încheie, la Kanal D
Serialul turcesc „Aziz” a avut premiera pe 8 ianuarie 2025, la Kanal D. Serialul îl are în prim plan pe Aziz Payidar, interpretat excelent de Murat Yıldırım, un actor care deja a cucerit publicul din România. Acum, serialul se apropie de marele final. Ultimul episod din „Aziz” este difuzat pe 18 februarie 2025, la Kanal D.
„Evenimentele din „Aziz” se succed pe fundalul transformărilor sociale din Turcia anilor ’30 și al unei iubiri mistuitoare. Aziz Payidar este moștenitorul unei afaceri înfloritoare (unicii producători de covoare din Antakya). Dar soarta lui Aziz se schimbă dramatic după ce îl ucide pe locotenentul Andre. Este nevoit să fugă și să lase în urma tot, chiar și iubirea sa pentru Dilruba (interpretată de Damla Sönmez).
Doi ani mai târziu, Aziz se întoarce și îi surprinde pe toți, mai ales că îl credeau mort. Aziz a pierdut tot, iar în orașul aflat sub ocupație militară, regăsește locurile copilăriei aproape devastate. În plus, prima lui iubire, Dilruba, este acum logodită cu Adem (Güven Murat Akpinar), fiul unchiului său Galip Payidar (Ahmet Mümtaz Taylan). Aziz trebuie să o ia de la capăt și să lupte pentru a supraviețui și pentru a recâștiga ceea ce a pierdut.
În lupta sa o întâlnește pe Efnan (Simay Barlas), o fată simplă din sat, care îi va da viața peste cap, aruncându-l într-un haos emoțional, din care va ieși mai puternic și la capătul căruia va întâlni adevărata dragoste”, este descrierea serialului „Aziz”.
Ce serial începe în locul lui „Aziz”
Serialul „Aziz” ajunge la final pe 18 februarie, urmând ca noul serial, „Dragoste fără hotare”, să fie difuzat de luni până vineri, de la 20:00, din 19 februarie, la Kanal D.
Descoperă povestea emoționantă și plină de suferințe a lui Aziz Payidar și află cum fiecare răsturnare de situație îl apropie de adevărata sa chemare, înainte ca serialul să ajungă la finalul său grandios.