Homepage  / Vedete străine

Adevăratul motiv pentru care Onur Seyit Yaran, Doruk din „Totul pentru familia mea”, a ieșit din serial. Mesajul emoționant al actorului

Adevăratul motiv pentru care Onur Seyit Yaran, Doruk din „Totul pentru familia mea”, a ieșit din serial. Mesajul emoționant al actorului
16

de Roxana Mirea,

Serialul turcesc „Totul pentru familia mea” a revenit la Kanal D cu sezonul 4. Evenimentele încărcate de dramatism din primul episod au culminat cu moartea lui Doruk, după ce actorul Onur Seyit Yaran a ales să se retragă din acest serial. Iată care este adevăratul motiv pentru care Onur Seyit Yaran a ieșit din distribuția serialului de succes „Totul pentru familia mea”. 

Onur Seyit Yaran a ieșit din serialul „Totul pentru familia mea” 

Serialul „Totul pentru familia mea” (“Kardeşlerim”) a revenit în casele românilor pe 20 august, cu cel de-al patrulea sezon. Urmează noi capitole emoționante, continuarea unei povești de viață complexe, despre iubirea fraternă, despre provocări care pun la încercare acest sentiment atât de puternic, în care se regasesc milioane de privitori. Primul episod a fost unul încărcat de emoție și dramatism, dat fiind faptul că Doruk, interpretat de Onur Seyit Yaran, și-a pierdut viața.  

Tânărul, care a început ca un protagonist arogant, a sfârșit prin a cuceri inimile tuturor telespectatorilor de când a început relația sa cu Asiye, iar fanii au descoperit o nouă latură a lui. După ce a descoperit că moartea fratelui iubitei sale Asiye, Kadir, a fost cauzată de sora sa, Melisa, și că tatăl său i-a ascuns toate informațiile, Doruk a făcut o criză de furie în timp ce conducea, care s-a soldat cu un accident grav care l-a costat viața. 

Moartea tânărului Doruk a dat peste cap viața familiei sale, a prietenilor și, mai presus de toate, a lui Asiye.  

Onur Seyit Yaran a ieșit din serialul „Totul pentru familia mea”  (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 16

Onur Seyit Yaran, mesaj de despărțire 

Onur Seyit Yaran, actorul care l-a interpretat pe Doruk Akatul, a publicat un mesaj emoționant după ce a ieșit din serial, deoarece acesta a fost rolul care l-a făcut cunoscut și i-a deschis porțile pe piața internațională.   

„Cred că este pentru prima dată în viața mea când scriu un anunț pe instagram cu buzele tremurânde. În primul rând, afecțiunea pe care o simt pentru toți cei care au contribuit la proiectul în care m-am implicat timp de 3 ani. 

Dragii mei frați, surori, prieteni,  

Ați fost alături de mine la orice pas. Această poveste s-a încheiat pentru noi, dar sunt sigur că vă voi întâlni pe voi, prietenii mei din spatele camerei, de multe ori de-a lungul carierei mele. Când ne vom întâlni în viitor, vă promit că voi fi doar de partea binelui și a dreptății oriunde vor apărea numele și semnătura mea, la fel ca în prima zi. Aveți un frate Onur care va face tot posibilul pentru voi. Întotdeauna. 

Dragii mei susținători, 

Ați fost mereu în prim-plan, ați fost cei mai buni și ați făcut tot ce era mai bun, să merit dragostea voastră este unul dintre câștigurile care mă vor face norocos pe tot parcursul vieții mele. Până când ne vom întâlni în povești inedite, emoții complet diferite și dimineți însorite, eu sunt mulțumit de voi, vă mulțumesc”, a scris actorul pe Instagram. 

De ce Onur Seyit Yaran a renunțat la „Totul pentru familia mea” 

În serialul „Totul despre familia mea” Onur Seyt a interpretat rolul lui Doruk, fiul proprietarului liceului, un băiat crescut în puf și care, la început îi disprețuia pe cei mai puțin înstăriți care studiau la prestigioasa instituție ca bursieri. Asiye, interpretată de Su Burcu Yazgı Coşkun, e cea care a reușit să îi străpungă platoșa nepăsării, și să scoată la lumina sufletul bun al lui Doruk. 

Având în vedere că popularitatea lui a crescut odată cu rolul „Totul pentru familia mea”, Onur Seyit Yaran a vrut să țintească mai sus, motiv pentru care a renunțat la rolul lui Doruk după ce a primit un rol într-un alt serial. Este vorba despre “Saplantı”/ “Obsesia”. Totuși, planurile actorului au fost date peste cap.  

Chiar înainte de începerea filmărilor în Cappadocia, serialul a suferit o schimbare regizorală. Türkan Derya a fost înlocuit de Hilal Soral. În urma acestei schimbări, filmările au fost amânate. În consecință, Onur Seyit Yaran a părăsit serialul, potrivit diziclub.com. Ulterior, el a acceptat să joace într-un alt serial, „Yandaki Oda”. Aici l-a interpretat pe Taylan Alabey. Din nefericire, serialul nu a avut succes, așa că a fost anulat după doar 4 episoade. 

„Când Sevgi Ersoy (Sevval Sam), o faimoasă prezentatoare TV, se confruntă cu un declin în carieră, ea se căsătorește brusc cu Fikret Alabey (Caner Cindoruk), unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din țară. Această căsătorie neașteptată creează o undă de șoc pentru toată lumea. Atât Sevgi, cât și Fikret au avut anterior căsnicii nefericite. Dorind să aibă un nou început, visul lor de a avea o a doua șansă în dragoste nu va fi ușor de realizat. Căsătoria lor înseamnă unirea a două familii foarte diferite și traiul sub același acoperiș se dovedește a fi mai dificil decât au anticipat. Unirea acestor două familii opuse va crea probleme semnificative, în special pentru copiii lor care trebuie să locuiască în camere alăturate: Taylan (Onur Seyit Yaran) și Selale (Derya Pinar Ak)”, este sinpsisul serialului „Yandaki Oda”. 

Onur nu s-a lăsat învins de aceste eșecuri, fiind acum un actor „vânat”. El joacă și în pelicula „Face of Love” (Așkın Yüzü), pentru care filmările au luat sfârșit. Helin Kandemir și Onur Seyit Yaran interpretează rolurile principale în acest film, iar intriga se bazează pe o poveste romantică scrisă de Farhat Argon. 

Onur Seyit YaranIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  10 / 16

Despre Onur Seyit Yaran 

Onur, care a fost desemnat în 2016 “Cel mai bun model din Turcia”, este pasionat de fitness, iar revistele de la el din țară îl pun deseori pe copertă. În decembrie 2021, el a câștigat premiul pentru “Cea mai bună ascensiune a anului” la Gala Men of The Year a revistei “GQ”. De asemenea, la Gala “Fluturele de Aur” din decembrie 2022, el a obținut, alături de Su Burcu Yazgı Coșkun, un premiu la categoria „Cel mai bun cuplu din serial TV”. 

Serialul „Totul pentru familia mea” este difuzat cinci zile consecutiv, de luni pana vineri, de la ora 20:00, la Kanal D. 

Sursa foto: Kanal D, Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton