Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Adelina Pestrițu se pregătește de nuntă

Adelina Pestrițu se pregătește de nuntă

6 February 2018

După anunțul unei relații ținute în secret și a faptului că va deveni mamă, Adelina Pestrițu ne surprinde din nou. Invitată în cadrul emisiunii „Teo Show' de la Kanal D, vedeta ne-a dat o nouă veste: iubitul ei, Virgil Şteblea, a cerut-o în căsătorie.

„Da, m-a cerut în căsătorie. E un alt moment foarte frumos şi important din viaţa mea şi din relaţia noastră. Înainte să aflu că sunt însărcinată, cum stăteam aşa, într-o zi, îl aud: „Ia ia ceva pe tine şi hai să ne plimbăm. Vreau să mergem până la mare.' Eu ştiind din trecut că lui îi plac plimbările lungi, cu maşina, cu avionul, nu contează – oricum este unul dintre punctele în care ne potrivim foarte bine – am sărit în maşină şi duşi am fost. Tot drumul era extrem de agitat, nu-şi găsea locul pe scaun, se sucea, schimba muzica, deschidea geamul, închidea geamul, mă întreba tot felul de lucruri şi nu înţelegeam ce îl frământă, dacă s-a întâmplat ceva, dacă trebuia să fac ceva… Ajunşi la mare, parchează maşina şi zice: „Hai să luăm şi noi aer pe malul mării' – cadru romantic. Era seară, deci poze n-am făcut. Ne aşezăm, era puţin mai rece, mi-am luat geaca pe mine… Am intrat în filmul lui, totuşi, şi am devenit şi eu foarte romantică, pentru că sunt de altfel o fire romantică. Şi îl văd că se pune în genunchi, scoate cutia cu inelul şi îşi împleticeşte repede cuvintele: „Vrei să fii soţia mea?'. Moment în care, vizibil emoţionată, am avut o criză de râs de fericire, l-am ajutat să-mi pună inelul pe deget şi i-am dat răspunsul mult aşteptat: «Da»', a povestit Adelina Pestriţu despre cererea în căsătorie.

Chiar de ziua ei, pe 2 februarie, vedeta a declarat pe Facebook că ea şi iubitul ei, Virgil, vor deveni părinţi anul acesta.

Adelina Pestriţu şi Virgil Steblea formează un cuplu din primăvara anului trecut, însă au decis să păstreze discreţia în ceea ce priveşte povestea lor de iubire: Trăiesc o poveste de dragoste alături de un om minunat, atent, puternic, care mă face să mă simt în siguranţă, mă face să râd şi care mă completează perfect.'

De când a plecat de la Kanal D, în ianuarie 2016, Adelina s-a ocupat de revista ei online, Eda Magazine. În trecut, Adelina a avut un mariaj scurt cu Liviu Vârciu. Cei doi s-au căsătorit pe 14 februarie 2009 şi au divorţat în mai 2010. Ei au mai încercat să se împace în toamna aceluiaşi an, însă fără sorţi de izbândă. Ultima relaţie mediatizată a Adelinei a fost cu Speak. Cei doi au fost împreună doi ani şi jumătate şi s-au despărţit în octombrie 2016.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare