Adelina Pestrițu a renunțat la implanturile mamare după opt ani
În 2016, fosta prezentatoare TV a optat pentru o intervenție chirurgicală pentru a-și mări sânii, după ce pierduse în greutate în mod semnificativ.
La vârsta de 37 de ani, Adelina Pestrițu a hotărât să îndepărteze implanturile mamare, din cauza durerilor mari de spate și a aspectului lor inestetic. Aceasta a distribuit și primele imagini post-operatorii, realizate în interiorul clinicii în care a avut loc intervenția și purtând un halat pentru pacienți.
Intervenția chirurgicală a avut loc în săptămâna trecută și a fost realizată de către chirurgul estetician Radu Ionescu. Adelina Pestrițu a luat decizia de a-și reduce dimensiunea bustului din cauza durerilor de spate cauzate de implanturi.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
Într-o fotografie postată pe contul ei de socializare, fanii o pot vedea Adelina Pestrițu purtând un halat medical roz, iar dimensiunea mai mică a bustului este evidentă.
„Imediat după ce am împlinit cei 37 de ani, am suflat în lumânările de pe tort, am tras aer în piept și am trecut la schimbări majore. Nu vă speriați, discutăm despre schimbări de ordin estetic. Mi-am luat inima în dinți și am renunțat la implanturile mamare, decizie luată după mult timp de gândire, în care am analizat situația împreună cu medicii și am luat în calcul tot ce ar putea să urmeze.
Dacă vă întrebați ce m-a convins mai exact să fac asta, vă pot răspunde ferm: durerile de spate provocate de dimensiunile nepotrivite ale implanturilor și disproporțiile estetice. Astfel, săptămâna trecută, după o perioadă de analiză și informare, m-am prezentat la spital, unde Radu Ionescu m-a întâmpinat și m-a pregătit pentru noua schimbare„, a scris Adelina Pestrițu pe contul personal de Instagram.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 8 / 14
Ce operații estetice are Adelina Pestrițu
Pe Instagram, acolo unde aproape două milioane de persoane o urmăresc, Adelina Pestrițu a recunoscut ce intervenții estetice are. A lăsat timiditatea la o parte și a dezvăluit că are rinoplastie, dar și că apelează la injecții cu acid hialuronic și botox.
Totodată, Adelina Pestrițu a explicat că nu a găsit nicio cremă minune care să o ajute să scape de riduri, iar soluția în acest caz este una singură: a apelat la injecțiile cu botox.
Sursă foto: Instagram Adelina Pestrițu
Citește și: