Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Adele iubește din nou! Cu cine și-ar fi refăcut artista viața personală

de Redactia Tvmania

În urmă cu două săptămâni, Adele semna actele de divorțul de soțul său, Simon Konecki, iar acum presa de peste ocean speculează deja o nouă relație de iubire în viața personală a artistei. 

 

 Conform U.K.’s Mirror, Adele și-ar fi refăcut viața alături de rapperul britanic Skepta cu care se pare că se întâlnește destul de des. Totodată rapperul ar fi fost persoana care a sprijinit-o pe Adele să treacă peste momentele dificile ale divorțului și se sprijină necondiționat. 

 „Ei au o prietenie apropiată și au cu adevărat o conexiune specială. Ei petrec tot mai mult timp împreună,” a declarat o sursă apropiată.

Însă, Adele și Skepta sunt prieteni de mai mult timp, mai precis, din anul 2016. Atunci, el a vorbit pentru prima dată despre prietenia pe care o are cu Adele. „Adele îmi scrie tot timpul și mă ține la curent. Ea vorbește cu mine despre cum decurg lucrurile.”

Acum că au apărut zvonurile conform cărora Adele și Skepta ar forma un cuplu, fanii au început să reacționeze pe rețelele de socializare. „Atunci când Adele a spus: „nu contează, o să găsesc pe cineva ca tine,” nu am avut nicio idee că ea se referă la Skepta. Dacă Adele și Skepta sunt împreună, să ne așteptăm la Adepta sau Skedele?”

Până în acest moment nici un reprezentant al celor doi artiști nu a oferit o declarație publică cu privire la aceste zvonuri. 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te