Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale româneşti

Adelaida Zamfira revine pe micile ecrane. Ce rol interpretează în „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”

de Roxana Mirea,

Noi nume se alătură distribuției serialului original „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, care va debuta în curând la Antena 1. Adelaida Zamfira, Andrei Barbu, Alina Statie, Oana Hănţoiu și Adrian Rîmboacă vor juca în acest serial ce urmărește povestea unei tinere abandonate la naștere, care își caută calea într-o lume plină de secrete.  

Adelaida Zamfira revine pe micile ecrane, în „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” 

Absolventă a U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului Florin Zamfirescu, Adelaida Zamfira este o talentată actriță, pedagog și regizor. De-a lungul carierei sale, a apărut în seriale de televiziune precum „Lacrimi de iubire”, „Iubire ca în filme”, „Inimă de țigan” și „Îngerașii”, precum și în filme de lungmetraj, cum ar fi „Dirijorul tăcerilor”, „Camera ascunsă” și „Cealaltă Irina”. Pe scenele de teatru, Adelaida a interpretat numeroase roluri, printre care se numără cele din „Jurnalul unei iubiri”, „Weekend Comedy”, „Central Park”, „Fidelitate”, „Toxic love”, „Hamlet” și „Costumele”. După mai bine de două decenii de la primul său rol într-un serial de televiziune, Adelaida revine pe micile ecrane interpretând rolul Oanei în noul serial. Oana, un avocat angajat de Basty (interpretat de Andrei Aradits) la firma deținută de Tudor (jucat de Vlad Udrescu) și un alt tânăr, este foarte apropiată de Tudor și nu ezită să-i ofere sfaturi materne când este nevoie. 

„Au trecut 20 de ani de la primul meu rol într-un serial de televiziune: Eva din Lacrimi de iubire, pentru ca apoi să mă întâlnesc cu Vica din Iubire ca-n filme sau Andreea din Inimă de țigan. Roluri care mi-au fost dragi și cu care am pornit la drum alături de o echipă pe care am admirat-o întotdeauna pentru profesionalismul său. După o absență de 15 ani, mă întorc în această familie și nu e puțin lucru să ai senzația că totul s-a întâmplat ieri. Mă bucur că voi fi iar alături de actori pe care îi iubesc și nu în ultimul rând, alături de tineri foarte talentați pe care i-am urmărit, unii fiindu-mi studenți, chiar. Mulțumesc Ruxandra Ion pentru această bucurie pe care mi-ați făcut-o, într-un moment în care eram destul de debusolată. Oana Pascu este noua mea provocare și profesia de avocat mă face să fiu pusă în situații neașteptate, care îmi vor pune la încercare loialitatea, uneori.  De abia aștept întâlnirea cu publicul, în această nouă călătorie!”, dezvăluie Adelaida Zamfira.  

Adrian Rîmboacă joacă în „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” 

Pe lângă Adelaida, telespectatorii de la Antena 1 îl vor putea urmări în curând și pe Adrian Rîmboacă, care va interpreta rolul lui Șerban, partenerul de afaceri al lui Tudor (Vlad Udrescu) și confidentul său. Cu toate acestea, Șerban ascunde o pasiune secretă pentru logodnica lui Tudor. Proaspăt absolvent al U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”, Adrian Rîmboacă a jucat deja în lungmetrajul „Visul” (regizat de Cătălin Saizescu), în piese de teatru precum „Intercontinental” (Teatrul Apropo) și „Regatul Cascadelor” (Teatrul de Operetă Ion Dacian), dar și în videoclipurile artiștilor The Motans, Inna, Emilian, Ioana Ignat, Erika Isac, Eva Timush și Juno. Referitor la experiența de casting pentru rolul lui Șerban în „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, Adrian declară: 

La începutul anului, am participat la castingul pentru un nou serial de televiziune. După fiecare scenă prezentată în sala de audiţii, numărul candidaţilor rămaşi „în joc” scădea. La un moment dat, am rămas singur pe culoar, ceea ce mi se părea semn bun, dar aşteptam în continuare să fiu chemat pentru o nouă probă. Am aflat că audiţia se terminase abia când cei din echipa de casting au ieşit din sală şi producătoarea mi-a spus: „De ce mai eşti aici? Felicitări!”. Parcă nu îmi venea să cred, dar doamna Domnica Cîrciumaru mi-a confirmat că tocmai obţinusem rolul Şerban din serialul difuzat de Antena 1!”, în vreme ce despre personajul său, actorul dezvăluie: „Şerban este confidentul şi partenerul de afaceri al Tudor. Volubil şi amuzant, Şerban are o energie complementară cu cea a bunului său prieten. Aparent cu sufletul deschis, personajul meu ascunde un secret pe care îl veţi descoperi – evident – doar urmărind serialul!”.  

Adrian reţine în detaliu şi prima zi de filmare: „S-a întâmplat ca prima mea zi de filmare pentru serialul „Ana” să se suprapună cu „HOP – Gala Tânărului Actor”, organizată de UNITER la Alba-Iulia, unde am participat ca finalist. La miezul nopţii am plecat cu autocarul spre Bucureşti, dimineaţa la 7 am fost la filmare, apoi am fugit la autogară şi seara eram înapoi la HOP. Sincer, nu reţin prea multe de la acea filmare, atât de emoţionat eram, îmi amintesc doar că toată lumea a fost foarte comunicativă şi amabilă. În acea atmosferă plăcută, totul a decurs firesc, ca şi când lucram împreună de mult timp şi am simţit că deja sunt parte din echipă.

Andrei Barbu joacă în „Ana, mi-ai fost scrsă în ADN” 

În „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, Andrei Barbu revine pe micile ecrane, după ce anterior a fost văzut de telespectatori în serialele „Sacrificiul”, „Adela” și „Lia – Soția soțului meu”. Implicat și în producția acestui serial ca regizor, Andrei interpretează acum rolul lui David, asistentul personal al Victoriei (Alina Chivulescu), asistând-o atât în viața profesională, cât și în cea personală. De la început, David dezvoltă o afecțiune pentru Ana (Karina Jianu) și se asigură că îi oferă tot sprijinul de care are nevoie. 

M-am bucurat foarte mult să aflu că voi face parte din echipa serialului şi în calitate de actor. Iar David îmi oferă posibilitatea să explorez latura comică a personalității mele. La firmă, David e mâna dreaptă a Victoriei. Prin urmare, își permite să aibă păreri, să fie autoritar cu ceilalți colegi, să bârfească, dar și să dea un sfat când e cazul. Nu e chiar angajatul perfect, dar imperfecțiunile lui sunt tot ce are mai bun”, dezvăluie Andrei Barbu.  

Alina Statie joacă „Ana, mi-ai fost scrsă în ADN” 

Pe lângă Andrei, telespectatorii o vor putea urmări și pe Alina Statie (A.L.I.), talentată artistă, compozitoare și actriță, în rolul Ramonei. Ramona este angajată la compania Victoriei și o bună prietenă a lui David (Andrei Barbu). Personajul ei este o tânără plină de secrete și surprize. 

„În luna ianuarie am fost chemată la un casting de către Domnica Cîrciumaru, careia îi mulţumesc pentru că m-a propus pentru acest proiect. Veneam după o pauză de actorie, în care îmi dedicasem tot timpul carierei muzicale. Am fost foarte fericită când am fost anunţată că am obtinut rolul, iar pe această cale doresc să îi mulţumesc doamnei Ruxandra Ion şi întregii echipe. Ramona, personajul căruia îi dau viață, este o fată efervescentă, o fire extrem de curioasă și un pic cam dependentă de job, sau mai bine spus foarte pasionată de ceea ce face. Aici este unul dintre punctele în care mă întrepătrund cu Ramona cel mai mult, pentru că mă consider un om extrem de norocos – am șansa să fac ceea ce îmi place, iar când faci totul cu pasiune, orele zboară pur si simplu”, dezvăluie Alina.  

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Oana Hănţoiu joacă „Ana, mi-ai fost scrsă în ADN” 

În curând, în „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, telespectatorii o vor putea urmări și pe Oana Hănțoiu. Absolventă a Facultății de Litere și a modulelor Școlii de Film, Actorie 1 și Actorie 2, Oana a apărut în filme și seriale precum „Triplusec” și „Floare Albastră”, precum și în numeroase reclame. În serialul de la Antena 1, Oana va interpreta rolul Sofiei, prietena Alexiei (Rebecca Nicolescu). Sofia este o tânără ambițioasă și răutăcioasă, dispusă să lupte pentru ceea ce își dorește. 

Le mulțumesc Domnicăi Cîrciumaru și doamnei Ruxandra Ion pentru șansa și încrederea acordate. Încă de la început, am descoperit o echipă determinată și profesionistă, care a făcut ca acest serial să se întâmple. Sofia ne reprezintă puțin pe fiecare din noi. Ambițioasă, uneori răutăcioasă, loială și, de multe ori, intrigantă, dar cu intenții bune. Își dorește mai mult decât are și muncește, așa cum știe ea, pentru ce își propune să obțină. În acest serial, în care toate personajele sunt vii si au viața proprie, Sofia e încă o supriză și pentru mine, aștept să o descopăr și sa vad ce prostioare mai face. Învăț odată cu ea și o iubesc, exact așa cum trebuie iubit un copil, căci, uneori, asta este și ea”, dezvăluie Oana. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  3 / 5

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te