Adela Popescu şi Radu Vâlcan au petrecut o vacanţă scurtă, de un weekend, în pitorescul oraş Veliko Târnovo din Bulgaria.
Adela Popescu şi Radu Vâlcan au petrecut o vacanţă scurtă, de un weekend, în pitorescul oraş Veliko Târnovo din Bulgaria.
Cei doi actori din telenovela „O nouă viaţă”, difuzată la Acasă de luni până joi, de la ora 20.30, sunt mari fani ai fostei cetăţi medievale.
„Noi am aflat acum câțiva ani de acest oraș și de-atunci, a devenit locul nostru secret de evadare. Mai ales în perioada în care nu voiam să știe nimeni că suntem împreună. Ne-am păstrat obiceiul, și acum când prindem o zi liberă și dor de ducă, dăm o fugă până la vecinii noștri.
Am descoperit un oraș medieval, pitoresc, plin de farmec. Fosta capitală a Bulgariei îți oferă nenumărate variante de a petrece o zi, două, chiar trei în inima ei. La doar două ore jumătate de București poți face shopping mai ieftin decât acasă, iar cârciumioarele intime îți lasă sentimentul că te afli în altă lume. Adică acolo găsești porții mari, la prețuri mici.
Și nu, nu zic să nu te mai duci la Sinaia, nici vorbă, zic doar, dacă ai vreodată timp și stare să pleci în străinătate și să nu trebuiască să te urci în avion, asta poate fi o opțiune chiar bună. Gata, nu mă mai bag. Dacă aveți chef, descoperiți-l și singuri. Pe el, pe Veliko Tarnovo! ”, a scris Adela pe blogul ei personal.