Raluca, personajul Adelei Popescu, se dedică trup și suflet proaspetei sale familii și tinerilor din Lala Band. Ea a fost cea care le-a îndrumat pașii în muzică și i-a încurajat să activeze în acest domeniu. De aceea, scopul ei este să consolideze trupa și să o ducă pe culmile succesului:
„Viata de familie îi priește, continuă desigur să lupte pentru Lala Band încercând să ducă trupa într-o nouă etapă. Va apărea un personaj surpriză, care va pune foarte multe probleme. Cei din trupă vor da proba solidarității în fața unor tentații greu de rezistat, iar Raluca este ca de obicei la mijloc în această poveste. Tudor o susține și, de altfel, susține proiectul Lala Band întrucât, mai nou, el este directorul şcolii”, declară Adela Popescu.
Ca urmare a experienței și a rezultatelor foarte bune, Tudor, profesorul de sport al școlii, interpretat de Radu Vâlcan, preia funcția de conducere a acestei instituții:
„Tudor încearcă să se implice cât mai mult în bunul mers al lucrurilor, având în vedere că este noul director al școlii. El vine cu o viziune modernă și își dorește ca elevii săi să urmeze drumul corect în viață. Ca și noi, la fel și personajele noastre au crescut între timp, s-au maturizat și încearcă să-și îmbunătățească prezentul prin prisma experiențelor pe care le-au trăit”, spune Radu Vâlcan.
Atât pentru Adela, cât și pentru Radu, reîntâlnirea cu echipa alături de care au filmat aproape 3 ani a fost o bucurie și promit că telenovela „O nouă viaţă” vine cu un scenariu „muzical” care va surprinde: „Vor apărea tot felul de surprize, scenariul este picant și colorat, iar fanii cu siguranță nu vor fi dezamăgiţi”.