Homepage  / Vedete româneşti

Adela Popescu se lansează în afaceri alături de Gina Pistol și Smiley. Cum arată hotelul pe care l-au cumpărat la malul mării

Adela Popescu se lansează în afaceri alături de Gina Pistol și Smiley. Cum arată hotelul pe care l-au cumpărat la malul mării
12

de Cristina Țapu,

Adela Popescu se lansează în lumea afacerilor alături de câțiva mari artiști români, precum Răzvan Fodor, Smiley și Gina Pistol. Cei patru au devenit parteneri într-un proiect de hotel, situat în una dintre cele mai frumoase și aglomerate stațiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre. Marea inaugurare a acestui hotel este programată pentru 1 mai 2024. Iată detaliile!

Adela Popescu se lansează în afaceri alături de Smiley și Gina Pistol

Anul 2024 marchează un nou început în viața celebrei prezentatoare. Invitată în platoul emisiunii „Vorbește Lumea”, Adela Popescu a făcut un anunț deosebit: se lansează în lumea afacerilor. Vedeta a ales să investească în industria HoReCa, în parteneriat cu cei mai apropiați prieteni.

Cei patru artiști au preluat conducerea unei unități de cazare din una dintre cele mai frumoase și animate stațiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre, locul în care ei înșiși au experimentat cele mai frumoase vacanțe: Vama Veche.

adela-popescu-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Adela Popescu a făcut anunţul în direct la ProTV

Bogdan Ciudoiu: Anul 2024 vine cu o veste mare pentru tine!

Adela Popescu: Da, chiar da!

Lili Sandu: De ce te uiți așa la mine, Adela? Eu cred ca tu știi ceva ce nu știu eu!

Adela Popescu: Nu sunt însărcinată!

Shurubel: S-a zis un „Doamne ajută” în cască!

Adela Popescu: Vine cu o veste mare pe care abia acum putem să o spunem. Noi o pregătim de foarte mult timp. Eu, soțul meu, prietenii noștri Smiley, Gina, Răzvan, Irina și alte două familii am luat un spațiu, e un hotel cu 14 camere în Vama Veche, noi ne vom ocupa de el.

Acum suntem în plin proces de amenajare. Suntem în plin proces de amenajare, avem și nume, avem tot ce trebuie. Hotelul există, noi îl știam. Eu și Radu am filmat acolo pentru un proiect și a fost așa un gând că cele mai frumoase vacanțe aici le-am avut. A fost un gând, a trecut. S-a aflat în gașca noastră de prieteni de acestă posibilitate de a cumpăra acest spațiu. Eu știam deja de el, e foarte drăguț acest hotel și am zis să facem o chestie drăguță, așa cum ne-ar plăcea nouă din toate punctele de vedere.

Hotelul ăsta o să fie un cumul de ce suntem noi toți la un loc. O să fie deschis la 1 mai. Tare mi-e teamă că dacă venim noi cu familiile noastre nu mai are loc nimeni.

Vedeta a subliniat că micul hotel va reflecta esența și pasiunea tuturor celor implicați. Marea inaugurare este planificată pentru 1 mai 2024, o zi în care turiștii din toate regiunile țării se îndreaptă către stațiunile de la Marea Neagră pentru a marca debutul sezonului estival.

„Hotelul ăsta o să fie un cumul de ce suntem noi toți. O să fie deschis la 1 mai. Este mai spre bulgari, după Expirat, la dreapta, este pe partea cu marea. Nu este chiar la mare, este puțin mai în spate, la liniște. Este foarte drăguț. Vom face și evenimente, este un loc potrivit pentru nunți restrânse, petreceri de toate felurile”, a declarat Adela Popescu, în emisiunea amintită anterior.

Radu Vâlcan a distribuit primele imagini cu hotelul din Vama Veche

La scurt timp după ce prezentatoarea a apărut pe micul ecran, Radu Vâlcan a postat un mesaj pe o platformă de social media, oferind mai multe detalii despre noua lor afacere și prezentând primele imagini de la hotelul lor din Vama Veche.

„La mulți ani, oameni buni! Asta în primul rând. Apoi, vă zic așa. Împreună cu gașca asta de la bloc am hotărât să ne petrecem vara, toamna, dar și până târziu în primăvară, la @zen_vama_veche. Nu pe lux. Dacă voiam asta, rămâneam la bloc. Este pe liniște nebună, pe spălat de vase, bătut covoare, șters praful de pe mese, adunat frunze din piscină. Am zis că, dacă tot ne place Vama Veche, și-am trăit niște ani pe-acolo, să avem un loc al nostru. Dar vă așteptăm și pe voi sa ne ajutați la curățenie. Pentru ca va fi nevoie după ce vom petrece împreună.
PS: Să vedeți ce supă Tom Yum vă fac din primăvară. Și, poate o conving pe bunică-mea să mi dea rețeta de rulada cu ness.
PA, abia aștept să ne vedem!”,
a fost mesajul scris de Radu Vâlcan.

Sursă foto: Instagram Radu Vâlcan – Gina Pistol – Arhivă TV Mania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton