Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Adela Popescu, reacție inedită după ce Radu Vâlcan a plecat de acasă. „Mi-am dat seama încă o dată”

Adela Popescu, reacție inedită după ce Radu Vâlcan a plecat de acasă. „Mi-am dat seama încă o dată”
9

de Andra Stana,

Adela Popescu a recunoscut, într-un mesaj pe rețelele de socializare, cum a decurs prima zi de weekend în familai ei. Totul, după ce unul dintre cei trei băieți ai săi a făcut febră, iar Radu Vâlcan era plecat de acasă. Prezentatoarea de la Pro TV a ținut să puncteze cât de mult contează prezența soțului în viața ei.

„Astăzi a fost o zi plină și foarte frumoasă. Ce nu se vede în aceste fotografii este că azi noapte Andrei a făcut febră. Nu că ar fi mare lucru. Copiii fac mereu. Dar Radu era la munte pentru maratonul la care urma să participe astăzi și deci noaptea am petrecut-o făcând singură planton.

Și deși nu pomenesc acum de vreo situație ieșită din comun, mi-am dat seama, încă o dată, ce bine e să le duci pe toate, și bune și rele, cu partenerul tău, cu tatăl copiilor tăi. Sigur că dacă era acasă mă supără că a adus Nurofen în loc de Paracetamol, sau că apa pe care o cerea unul din copii, era prea rece. Dar acum că nu a fost, am realizat, din nou, ce important este și că seara pun capul pe umărul lui și știu că suntem amândoi în asta, parte în parte, în mod egal, cu tot sufletul…

Și astfel, orice moment, indiferent cât de greu, devine mai ușor. Mămici ce vă creșteți copilașii singure, sunteți adevărate eroine. Voi sunteți adevăratele eroine. Vouă nu va ia nimeni «sacul» de pe umerii voștri ca să îl pună pe ai lui…”, a scris Adela pe Instagram, în dreptul imaginilor publicate.

Adela-Popescu-reactie-inedita-dupa-ce-Radu-Valcan-a-plecat-de-acasa-3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Adela Popescu, amintiri din luna de miere. Imagini de vis cu ea și Radu Vâlcan din New York

Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar din iubirea lor au venit pe lume trei copii: Alexandru, Andrei și Adrian. Cei doi s-au căsătorit în luna august a anului 2015, iar luna de miere și-au petrecut-o în New York. Recent, Adela Popescu a publicat o serie de imagini din luna de miere cu Radu Vâlcan.

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au îndrăgostit în timp ce filmau pentru telenovela „Iubire și onoare” și s-au căsătorit câțiva ani mai târziu, în august 2015, într-un loc de vis: o cabană de lângă Gura Siriului. Prezentatoarea de la „Vorbește lumea” a purtat o rochie de mireasă vaporoasă, cu aplicaţii cusute manual, și a avut un buchet cu flori sălbatice (mure sălbatice, hortnesii, bujori şi iederă) şi o coroniţă de flori pe cap.

„Am petrecut de joi până duminică, ca în poveşti, pe domeniul Hadar Chalet, împreună cu cei 60 de invitaţi, prietenii şi familia, unde s-a încins cea mai tare petrecere la care am fost până acum”, povestea ea pe blog.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton