Adela Popescu a mărturisit că nu a găsit încă timpul necesar pentru a-și schimba numele din buletin, deși s-a căsătorit cu Radu Vâlcan în urmă cu câțiva ani. Cum și-a motivat decizia.
Adela Popescu a mărturisit că nu a găsit încă timpul necesar pentru a-și schimba numele din buletin, deși s-a căsătorit cu Radu Vâlcan în urmă cu câțiva ani. Cum și-a motivat decizia.
„În buletin sunt Popescu încă, pentru că atunci când am făcut nunta eram foarte preocupați cu organizarea și schimbatul ăsta de acte mi s-a părut că e ceva ce nu mai puteam duce. De atunci, în fiecare lună ne propunem să schimbăm actele. E un proces complicat. Nu-mi doresc să fiu Popescu, nu mă interesează asta. Copiii sunt Vâlcan oricum. Aștept o perioadă mai liberă în care să merg să schimb actele”, a declarat, în urmă cu câțiva ani, Adela pentru cei de la Libertatea.
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au căsătorit în vara lui 2015, după cinci ani de relație, evenimentul fiind unul intim, în prezența câtorva zeci de persoane apropiate.
Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc o poveste de iubire de mai bine de 12 ani și formează o frumoasă familie alături de cei trei copii ai lor. Cu toate că au o mulțime de fani, puțini dintre aceștia cunosc cu adevărat cum s-au întâlnit cei doi.
Mai exact, Adela și Radu, ambii actori, s-au întâlnit acum 13 ani pe platourile de filmare ale cunoscutei telenovele românești „Iubire și onoare”. Radu Vâlcan s-a îndrăgostit de Adela în perioada filmărilor, iar el a conștientizat acest lucru atunci când a început să aibă insomnii, gândindu-se frecvent la Adela.
„Am repetat și am filmat foarte mult împreună până să-mi dau seama că Adela îmi provoacă insomnii, că nu mă pot odihni gândindu-mă la ea, că mă face să uit de oboseală, că mă revigorez în preajma ei. La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu„, a povestit Radu Vâlcan, potrivit Wowbiz.
Sursa foto: Instagram, arhivă TVmania
Citește și: